ZF Live. Anton Godorogea, Mobilaiud: Pentru a se putea dezvolta, producătorii de mobilă trebuie sprijiniţi de stat să participe la târguri internaţionale şi au nevoie de finanţare pentru echipamente. Trebuie să sprijinim producătorul autohton, chiar dacă nu este unul de anvergură

Autor: Ramona Cornea 02.08.2020

♦ „Trebuie să sprijinim producătorul autohton, chiar dacă nu este unul de anvergură. Această industrie (a mobilei - n.red.) are un potenţial foarte mare de dezvoltare. Guvernul trebuie să aleagă anumite ramuri ale economiei care sunt viabile şi să le dezvolte.“

Producătorii de mobilă din Ro­mânia au nevoie de sprijin din partea statului pentru a îşi ex­pune produsele la târgurile in­ternaţionale şi pentru a îşi cum­păra echipamente în fabrici, crede Anton Godorogea, administratorul pro­ducă­torului de mobilier pentru grădină Mobilaiud.

„Micii producători de mobilă din România ar avea nevoie în primul rând de recunoaştere internaţională. Foarte puţini dintre noi sunt sprijiniţi să participe la târguri internaţionale unde şi firmele micuţe ar putea să se afirme. Costul este foarte mare şi eu nu am avut nicio şansă în ultimii 10 ani să pot să profit de ajutor din partea statului român pentru a putea expune astfel de produse. Eu nu îmi pot permite să cheltuiesc 50.000 de euro în momentul acesta pentru un astfel de târg“, a declarat Anton Godorogea în cadrul emisiunii de business ZF Live.