ZF IT Generation. Radu Chifor fondator Chifor Vision, tehnologii pentru simplificarea diagnosticării bolii parodontale: Am obţinut finanţări de 275.000 euro până acum şi suntem pe cale de a câştiga o finanţare de 2 mil. euro

Autor: Ioana Nita 30.07.2020

„Acum avem în derulare un al doilea proiect practic prin care să perfecţionăm acest prototip astfel încât să ajungem cât mai aproape de faza de produs ca să putem ieşi cu această tehnologie pe piaţă, într-o formă sau alta.”

Chifor Vision, un start-up local de cercetare şi inovaţie, se află acum în prim proces de îmbunătăţire a unui prototip de scanner parodontal 3D ultrasonografic care va ajuta la simplificarea procesului de examinare şi diagnosticare realizat de medicii stomatologi pentru depistarea diferitelor stadii ale bolii parodontale. Până acum, proiectul de cercetare a reuşit să atragă finanţări în valoare totală de 275.000 euro.

„Am încercat să găsim o metodă non-invazivă cu ajutorul căreia să se poată măsura dimensiunea pungilor parodontale. Ne-am axat foarte mult pe partea de ultrasonografie. Ulrasonografele sunt utilizate foarte mult în bi-dimensional. De ce am ales varianta tri-dimensional? Pentru a scădea operator-dependenţa şi pentru a da posibilitatea oricărui medic stomatolog să poată folosi această tehnologie pentru diagnostricare pungilor parodontale. În plus, în tri-dimensional avem posibilitatea de a compara în timp evoluţia bolii, şi de a interpreta mult mai uşor pentru medicul stomatolog”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Radu Chifor, managing director şi cercetător în cadrul Chifor Vision şi şef de lucrări în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca. El a explicat că boala parodontală are o incidenţă extrem de crescută în rândul populaţiei.

„La nivel mondial, undeva la 40% din oameni suferă de boala parodontală într-un stadiu mai puţin sau mai mult avansat. Undeva la 34 ani la nivel mondial sunt raportate aproape 100% cazuri de inflamaţie gingivală, care este un stadiu premergător bolii prodontale profunde care duce în viitor la pierderea dinţilor şi undeva la 10-15% din populaţie este afectată de o boală parodontală avansată care în viitorul apropiat duce la pierderea dinţilor.”

În prezent, pentru diagnosticarea bolii parodontale se foloseşte tehnologia analogică.

„Standardul de aur la ora actuală în diagnosticarea bolii parodontale este măsurătoarea pungilor parodontale.“

„Se foloseşte tehnologia analogică, adică avem un metal gradat care se introduce între gingie şi dinte şi cu ajutorul căruia se măsoară atât retracţia gingivală, cât şi dimensiunea pungii parodontale. Inserţia epitelială, adică ligamentele şi ţesuturilor cu care gingia se ataşează la nivelul ţesuturile dure – dintele şi osul, în timp se retrage, se duc înspre vârful rădăcinii, se retrag şi oasele şi atunci apare o pungă parodontală care este greu de igienizat. Dimensiunea acestei pungi este extrem de relevantă pentru diagnosticul bolii parodontale”, a precizat Radu Chifor.

Bazele prototipului scannerului 3D ultrasonografic au fost puse în urmă cu circa trei ani, primele etape ale acestuia fiind derulate în perioada octombrie 2017 până în octombrie 2019.

„Am început pe cont propriu pe partea de investigaţii tri-dimensionale şi de imagistică tri-dimensională, am accesat finanţări europene. Am avut un prim proiect din octombrie 2017 până în octombrie 2019 finanţat prin Programul Operaţional Competitivitatea axa 1 – o linie dedicată cercetării. Prin intermediul acestuia am putut să finanţez atât partea de cercetare fundamnetală - am luat în considerare concepte de bază de la care am plecat, deci practic am plecat de la zero, doar cu nişte idei teoretice, am făcut partea de cercetare fundamentală, iar apoi am făcut cercetare aplicativă în care am făcut examinarea parodonţului marginal”, a relatat el.

Pentru prima fază a proiectului, Chifor Vision a reuşit să obţină finanţare nerambursabilă în valoare de 200.000 euro la care se adaugă şi un aport personal de 10%, iar în prezent, pentru a doua fază a proiectului - îmbunătăţirea prototipului, a atras tot o investiţie nerambursabilă de 75.000 euro.

„În primul proiect am fost singurul beneficiar al finanţării, iar în cel de-al doilea proiect din cei 75.000 euro, 50.000 euro revin către start-up meu pentru că suntem coordonatorii proiectului. În acest proiect mai sunt implicaţi însă încă doi parteneri - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Institutul Roman de Ştiinţă şi Tehnologie, cărora le revine restul finanţării”, a subliniat Radu Chifor. A doua fază a proiectului se derulează prin intermediul EITHealth cu sprijinul FreshBlood.

„Finanţarea este acordată pentru a îmbunătăţi fluxul de lucru al acestui prototip cu ajutorul inteligenţei artificiale. Noi acum obţinem nişte reconstrucţii tri-dimensionale pe care utilizatorul le procesează destul de greoi şi tot are nevoie de specializare în domeniul imagisticii medicale pentru a înţelege ce se întâmplă acolo. Cu această a doua finanţare pe care am obţinut-o vrem ca până la finalul anului să automatziăm procesul de identificare a ţesuturilor în aceste imagini. Spre exemplu pentru boala parodontală pe care ne-am axat noi până acum trebuie să identificăm 5 tipuri de ţesuturi – coroana dentară, rădăcina, punga parodontală, ţesutul osos şi ţesutul gingival. În momentul în care aceste şesuturi sunt identificate, operatorul printr-un singur click de mouse va putea trece de la un model complex care conţine toate cele cinci tipuri de ţesuturi la un model cu un singur tip de ţesut, poate face măsurători în orice incidenţă doreşte el. Deci din punct de vedere al interpretării imagistice, va scădea operator-dependenţa foarte mult, dar şi din punct de vedere al examinării efectuate şi acolo găsirea incidenţei potrivite este tot operator-depedentă la ora actuală, dar luând suficiente incidenţe pe parcursul unei examinări, chiar şi un tehnician radiolog sau o asistentă ar putea face o achiziţie ca şi în cazul CT-ului şi ulterior medicul specialist să-şi aleagă doar secţiunile potrivite pentru a le examina.”