Gheorghe Dolofan de la Trust Motors îşi adaugă în portofoliu şi marca Opel, la şapte ani de la preluarea Citroën, alături de Peugeot

Autor: Bogdan Alecu 30.07.2020

Gheorghe Dolofan, acţionarul Trust Motors, ultima afacere rămasă antre­pre­norială pe piaţa auto românească de import, i-a convins pe francezii de la PSA Peugeot-Citroën-Opel să preia oficial şi marca germană intrată în portofoliul grupului din Hexagon în urmă cu trei ani.

„Am semnat toate documentele în ceea ce priveşte preluarea mărcii Opel. Acum încep demersurile la Consiliul Concurenţei. Estimăm că până la finalul anului vor fi îndeplinite toate criteriile“, a spus Andrei Iacob, CEO al Trust Motors.

Trust Motors şi Opel România vor continua să îşi desfăşoare activitatea inde­pendent, până la primirea aprobărilor din partea autorităţilor locale, estimată în pe­rioada următoare. Odată finalizată pre­luarea, Trust Motors va integra businessul Opel în businessul său actual, cu sprijinul ambelor echipe.