Georgiana Bădescu şi Cristiana Manea, casa de avocatură Schoenherr şi Asociaţii: O serie de obligatii din legea concurentei, suspendate. Ce prevederi nu se mai aplică?

Autor: Cristina Bellu 30.07.2020

Anumite prevederi ale Legea concurenţei nr. 21/1996 („Legea Concurenţei‟) sunt suspendate la momentul de faţă şi şi-ar putea pierde efectele juridice începând cu luna septembrie, ca urmare a unei decizii emise recent de Curtea Constituţională („CCR‟).

Astfel, prin Decizia nr. 239/2020 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 649 din 23 iulie 2020, CCR a constatat că atât Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii Concurenţei („Legea pentru aprobarea OUG 39/2017‟), cât şi OUG 39/2017 sunt neconstituţionale, în ansamblul lor.

Context

Principalul scop al OUG 39/2017 a fost acela de a transpune în legislaţia internă prevederile Directivei 2014/104/UE privind anumite norme care guvernează acţiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă a Statelor Membre şi a Uniunii Europene („Directiva‟). În plus, această ordonanţă a adus o serie de modificări şi completări inclusiv pentru Legea Concurenţei, care au vizat cu precădere mecanismul de aplicare a normelor de concurenţă.

Guvernul României, un grup de 47 de senatori şi Preşedintele României au formulat obiecţii de neconstituţionalitate privind atât Legea pentru aprobarea OUG 39/2017, cât şi ordonanţa în sine. Acestea au avut în vedere mai multe critici, generate în principal de prevederile nou introduse în Legea pentru aprobarea OUG 39/2017 referitoare la statutul şi mandatele membrilor Plenului sau ale Preşedintelui Consiliului Concurenţei.

Cu toate acestea, CCR a constatat cu precădere că omisiunea solicitării avizului Consiliului Economic şi Social (CES) cu prilejul adoptării OUG 39/2017 este de natură să atragă neconstituţionalitatea extrinsecă a acestui act normativ. S-a constatat, în acest sens, că domeniul vizat de OUG 39/2017 este circumscris domeniilor de specialitate ale CES referitoare la protecţia concurenţei loiale şi a drepturilor consumatorilor, necesitând prin urmare şi avizul acestei autorităţi.

Care sunt prevederile vizate din Legea Concurenţei?

În urmă cu aproape 3 ani, OUG 39/2017 introducea mai multe modificări şi completări la Legea Concurenţei, printre care:

În forma sa iniţială, obligaţia introdusă prin OUG 39/2017 prevedea că supermarketurile, hipermarketurile, discounterii şi magazinele cash & carry aveau obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, la cererea acestuia, preţurile de vânzare a produselor comercializate de acestea, în vederea realizării de analize, studii de piaţă sau comparaţii de preţ. Ulterior unei modificări introduse în aprilie 2019 (prin OUG 25/2019), această obligaţie a fost extinsă la întreprinderi în general şi platforme online, urmând ca selectarea sectoarelor din economie incluse în platformele online se fie realizată de către Consiliul Concurenţei, cu consultarea autorităţii de reglementare din sectorul respectiv. Această modificare ulterioară a obligaţiei introduse prin OUG 39/2017 scoate astfel obligaţia de raportare a preţurilor de vânzare din aria de aplicare a Deciziei nr. 239/2020.

Cu toate acestea, OUG 25/2019 nu a introdus modificări în ceea ce priveşte sancţiunea specifică: neîndeplinirea acestei obligaţii constituia contravenţie şi se sancţiona cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei.

În cursul inspecţiei inopinate, informaţiile stocate sau arhivate în mediul electronic pot fi copiate integral şi ridicate pe suport electronic, cu aplicarea de sigilii. Conform acestei obligaţii, prelevarea informaţiilor necesare investigaţiei urma a se realiza în prezenţa reprezentantului întreprinderii/asociaţiei de întreprinderi, la sediul Consiliului Concurenţei, în baza ordinului emis de preşedintele Consiliului Concurenţei şi a autorizării judiciare.

În privinţa contravenţiilor săvârşite în domeniul concentrărilor economice de o persoană nerezidentă, această cifră de afaceri era înlocuită cu suma următoarelor venituri: (a) cifra de afaceri realizată de către fiecare dintre întreprinderile înregistrate în România, controlate de contravenient; (b) veniturile obţinute din România de către fiecare dintre întreprinderile nerezidente controlate de contravenient; (c) veniturile proprii, obţinute din România de către contravenient şi înregistrate în situaţiile financiare individuale ale acestuia.

În cadrul atribuţiilor sale de urmărire a aplicării dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în domeniul de reglementare al Legii Concurenţei, Consiliul Concurenţei avea posibilitatea de a recomanda autorităţilor competente modificarea actelor normative care au sau pot avea impact anticoncurenţial.

Ce se va întâmpla acum cu aceste prevederi ?

Dispoziţiile OUG 39/2017 şi, implicit, prevederile afectate din Legea Concurenţei sunt în prezent suspendate de drept, începând cu data de 23 iulie 2020, data publicării deciziei CCR.

Aceste prevederi îşi pot înceta efectele juridice într-un termen de 45 de zile de la publicarea deciziei (6 septembrie 2020) dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord cu dispoziţiile Constituţiei prevederile neconstituţionale.

În caz contrar, până la definirea unui nou cadru normativ aplicabil acţiunilor în despăgubire în cazurile de încălcare a normelor de concurenţă, ne-am putea aştepta la un posibil scenariu în care aceste prevederi din Legea Concurenţei să fie în cele din urmă reintroduse printr-un alt act normativ. O astfel de modificare ar conduce, însă, la o perioadă de vid legislativ. Acest scenariu ar putea afecta derularea inspecţiilor de tip forensic, în lipsa reprezentantului părţii investigate, sau obligaţia specifică a companiilor de a colabora cu autoritatea de concurenţă, prin transmiterea de informaţii cu privire la preţurile de vânzare (în contextul în care, în lipsa unei sancţiuni corelative, devine astfel aplicabil cadrul sancţionator general, care prevede amenzi de până la 1% din cifra de afaceri totală aferentă anului financiar anterior).

Material realizat de Georgiana Bădescu, partner şi Cristiana Manea, attorney at law, avocaţi specializaţi în dreptul concurenţei şi al Uniunii Europene în cadrul Schoenherr şi Asociaţii SCA