Situaţie fără precedent: DSP Suceava nu mai are kituri pentru COVID, din cauza testărilor la cerere

Autor: Ilinca Nazarie 30.07.2020

Laboratorul de testare de la DSP Suceava a rămas fără kit-uri pentru testare, după ce, în ultimele, zile aproximativ 200 de suceveni au cerut să fie testaţi.

Dinu Sădean, director al DSP Suceava, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că se vor lua probe în continuare, dar că testările se vor face la Iaşi.

„Am avut până astăzi (joi – n.r.) kit-uri, azi s-a lucrat. De mâine nu mai avem. (...) Kit-urile s-au terminat şi vom avea câteva zile de pauză în privinţa kit-urilor de testare, timp în care testările vor merge şi vor fi trimise la laboratorul cu care noi colaborăm. În fiecare zi testele vor pleca la analiză", a declarat pentru Dinu Sădean.

La Suceava au fost peste 200 de teste la cerere în ultimele zile.

O nouă tranşă de kit-uri va ajunge la Suceava la mijlocul săptămânii viitoare.