Luca de Meo, noul şef al Renault, a făcut prima vizită externă în România: Dacia este un miracol şi trebuie să înflorească ca un brand de sine stătător. Nimeni în industria auto nu poate face atât de mulţi bani la acel nivel al pieţei

Autor: Bogdan Alecu 31.07.2020

Luca de Meo, cel care a preluat de la 1 iu­lie oficial funcţia de CEO al Grupului Re­nault, consideră marca Dacia un ade­vă­rat „miracol“ datorită profita­bili­tăţii sale.

„Dacia, privită din interior, pare şi mai mult decât un miracol. Nimeni în industria auto nu poate face atât de mulţi bani la acel nivel al pieţei. Este timpul ca Dacia să înflorească ca un brand de sine-stătător“, a declarat Luca de Meo odată cu pre­zen-tarea rezultatelor financiare ale Grupului Renault din prima jumătate a anului. 

Renault a anunţat ieri cele mai slabe rezultate financiare din ultimii ani, cu o pierdere record de 7,3 miliarde de euro în primul semestru, faţă de un profit de 1,5 mi­liarde de euro în perioada similară a anului trecut.