De ce unii oameni care nu au avut Covid-19 ar putea avea deja imunitate

Autor: Mediafax 01.08.2020

Un nou studiu, citat de CNN, arată că sistemul imunitar al unor persoane care nu au fost expuse la noul coronavirus ar putea avea o anumită familiaritate cu agentul patogen, putând contribui la reducerea severităţii bolii dacă acea persoană se infectează

Aproape fiecare persoană din lume a intrat în contact cu un coronavirus. Aceasta explică prezenţa limfocitelor T, reactive la virus, şi la persoane sănătoase.

Nu se cunoaşte încă impactul concret pe care aceste celule l-ar putea avea asupra evoluţiei bolii, dar există speranţa ca studiile viitoare să aducă lumină în acest sens.
Studiul publicat miercuri în revista „Nature” a constatat că dintr-un eşantion de 68 de adulţi sănătoşi din Germania, care nu au fost expuşi la coronavirus, 35% au avut în sânge limfocite T, care au fost reactive la virus, relatează CNN.

Limfocitele T fac parte din sistemul imunitar şi ajută la protejarea organismului de infecţie. Reactivitatea celulelor T sugerează că sistemul imunitar ar fi putut avea o experienţă anterioară în lupta împotriva unei infecţii similare, putând folosi această memorie pentru a ajuta organismul în lupta împotriva unei noi infecţii.

Cum ar putea deci sistemul imunitar al unor persoane care nu au avut niciodată Covid-19 să aibă limfocite T reactive? Acestea au fost „probabil dobândite în infecţii anterioare cu coronavirusuri endemice”, au scris în noul studiu cercetători de la diferite instituţii din Germania şi Regatul Unit. Folosirea acestei memorii a limfocitelor T de la o altă infecţie similară pentru a răspunde la o nouă infecţie se numeşte „reactivitate încrucişată”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro