ZF IT Generation. Alexandru Pavel, fondator VetFast, aplicaţii pentru domeniul veterinar: Lucrăm la o aplicaţie mobilă pentru fermieri şi veterinari şi la un dispozitiv inteligent care să transmită date despre starea de sănătate a unui animal în timp real

Autor: Ioana Nita 03.08.2020

„Bugetul pentru anul acesta este de 100.000 euro. Este un buget estimat şi trebuie să vedem care este realitatea. Dispozitivul este în stare de proiectare şi vom vedea pe parcurs dacă mai este nevoie de fonduri suplimentare.“

VetFast, un start-up local de tehnologie axat pe digitalizarea proceselor din domeniul veterinar, se află în prezent în plin proces de dezvoltare a unei aplicaţii mobile ce va pune în legătură fermierii cu veterinarii, precum şi la un dispozitiv inteligent care va transmite în timp real date despre starea de sănătate a unui animal. Aplicaţia mobilă va fi lansată în toamna acestui an, iar dispozitivul inteligent în februarie 2021, buget alocat proiectului anul acesta fiind de circa 100.000 euro.

„În acest moment, aplicaţia mobilă este încă în stadiul de dezvoltare. Noi am lansat această idee în luna februarie şi în următoarele luni am făcut un studiu pentru a vedea efectiv ce îşi doresc crescătorii de animale şi ce probleme au. Acum dezvoltăm această aplicaţie care va fi lansată în câteva luni. În această perioadă, crescătorii de animale şi veterinarii se pot înscrie pe site-ul nostru şi îşi pot introduce datele şi în momentul în care aplicaţia va fi lansată vor putea efectiv să facă această căutare şi de pe mobil“, a declarat Alexandru Pavel, fondator al VetFast. De profesie IT-ist, cu o serie de proiecte antreprenoriale la activ, el a pus bazele proiectului alături de medicii veterinari Nicolae Bercaru şi Anca Cioran în urma unei experienţe proprii din cadrul fermei educative de animale Ograda Veseliei pe care o deţine în judeţul Constanţa.

„Lovindu-mă în cadrul fermei noastre de o problemă de sănătate. Unul dintre animale s-a îmbolnăvit, iar eu nefiind de specialitate a trebuit să apelez la un medic veterinar. Din păcate în zona noastră medicii veterinari se află la distanţe foarte mari de zonele rurale – lucru valabil şi în restul ţării, iar când ai nevoie este foarte greu să apelezi la ei. A fost nevoie să apelez la dr. Bercaru din Bucureşti care a fost nevoit să parcurgă 300 km pentru a veni la fermă de urgenţă. După experienţa mea, am în­ceput să discut şi cu alţi crescători de animale.“

Ca atare, ideea dezvoltării aplicaţiei VetFast apărut de la o situaţie reală din viaţa cres­­cătorilor de animale. „Atunci când au ne­voie de un veterinar, acesta este foar­te greu de găsit, iar prin această aplicaţie do­­rim să conec­tăm crescătorii de animale cu veterinarii.“

Cum va funcţiona însă aplicaţia VetFast? „Există posibilitatea de a introduce datele de­spre efectivul de animale pe care le ai şi în ca­zul în care ai o problemă poţi căuta în jurul fer­mei tale, pe o rază de 10-20 km, un ve­te­rinar care să te ajute şi să rezolve problema.“

„Veterinarii trebuie să fie înscrişi în aplicaţie, iar crescătorii trebuie să îşi introducă date privind tipul de animal pe care îl are şi problema de sănătate a acestuia“, a explicat Alexandru Pavel.

Fiind un start-up în dezvoltare, VetFast are mai multe direcţii de lucru, găsirea unui medic veterinar de către un crescător de animale prin intermediul unei aplicaţii mobile fiind prima. „A doua direcţie constă într-un grup de discuţii a crescătorilor de animale pe care încercăm să îi ajutăm cu răspunsuri specifice problemelor lor, astfel încât atunci când ei introduc o problemă, veterinarii înscrişi în aplicaţie să le poată da un răspuns rapid dacă au nevoie şi apoi să îi îndrepte către un veterinar pentru a le rezolva problema“, a precizat el, adăugând că a treia direcţie la care lucrează în acest moment start-up-ul este proiectarea unui dispozitiv inteligent care se poate ataşa animalului.

„Este un dispozitiv care are mai mulţi senzori - de localizare, de temperatură, de mediu, ce cantitate de apă consumă animalul, astfel încât în orice moment animalul are o problemă de sănătate atât crescătorul de animale, cât şi veterinarul să fie informaţi. De foarte multe ori se întâmplă ca un crescător de animale să nu îşi dea seama de problema pe care o are unul dintre animalele din cadrul fermei lui sau să îşi dea seama mult prea târziu. Astfel de dispozitive ataşate animalului permit însă ca rezolvarea problemei să fie foarte rapidă.“

Dispozitivul va fi lansat în februarie 2021 în forma sa complexă, iar până atunci acesta va trece prin diverse stadii ale în care start-up-ul va adăuga treptat funcţionalităţi.

Prin intermediul dispozitivului inteligent la care lucrează VetFast, fermierii vor putea crea şi un carnet de sănătate digital pentru fiecare animal, în care să păstreze istoricul medical al acestuia, extrem de util medicului veterinar atunci când este necesară o intervenţie.

 

Ce a mai declarat Alexandru Pavel la emisiune:

► Bugetul pentru anul acesta este de 100.000 euro. Este un buget estimat şi trebuie să vedem care este realitatea. Dispozitivul este în stare de proiectare şi vom vedea pe parcurs dacă mai este nevoie de fonduri suplimentare. Investiţia de pâna acum este realizată din fondurile noastre proprii.

► Avem mai multe variante de monetizare. Problema cea mai mare a unei ferme de animale este că atunci când ai o pierdere în efectiv, pierderea poate fi semnificativă. Crescătorii de animale sunt dornici să aibă o astfel de soluţie pentru a nu avea pierderi în cadrul fermei. Doctorii veterinari îşi doresc foarte mult să aibă clienţi şi atunci şi ei sunt dispuşi să se implice şi să plătească pentru această aplicaţie. De asemenea, mai sunt şi companiile conexe acestui domeniu de creştere al animalele – nutriţie, farma, ş.a.m.d., plus companii de creditare pentru fermieri.

► Ne gândim la o finanţare pentru că un dispozitiv care să fie de foarte bună calitate este nevoie de investiţii mai mari – este vorba de o cercetare foarte bine pusă la punct, de o analiză a datelor foarte fină. Ca atare ne propunem să atragem alături de noi şi alte companii care să fie alături de noi şi să ne sprijine îna cest domeniu de cercetare. Este un proiect unic pe piaţa din Românai şi care va avea efect nu numai aici pe plan local, ci şi la nivel internaţional dacă vom fi sprijiniţi şi de alte companii.

► Încă nu am făcut calculele, acum suntem în faza de a face o proiecţie pentru următorii doi ani pentru a vedea care sunt necesităţile noastre.