Este oficial: Masca de protecţie devine obligatorie în Centrul Vechi şi în alte zone aglomerate din Capitală

Autori: Laura Buciu , Mediafax 03.08.2020

Masca de protecţie devine obligatorie în Centrul Vechi şi alte zone aglomerate din Capitală, precum staţii STB, gări, staţii CFR, peroane sau în taximetre, a decis, luni, Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU).

Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului - Municipiul Bucureşti, Mariana Stancu-Ţipişcă, a transmis, luni, că în toată zona pietonală din centrul Capitalei se va purta masca de protecţie.

„S-a hotărât purtarea obligatorie a măştii de protecţie pe toată durata zilei în zona delimitată ca fiind Centrul Vechi, în toată zona pietonală. S-a decis obligativitatea purtării măştii de protecţie în pieţe, în târguri şi în expoziţii, pe toată durata desfăşurării expoziţiei, târgurilor de către toate persoanele. S-a hotărât purtarea obligatorie a măştii în staţiile STB, în gări, staţii CFR, peroane, autogări, staţii de auto, taximetre”, a spus Mariana Stancu-Ţipişcă.

Potrivit sursei citate, organizatorii de evenimente sau spectacole au obligativitatea de a pune la dispoziţia publicului măşti de protecţie.

De asemenea, purtătorul de cuvânt a precizat că s-a decis obligativitatea participanţilor la evenimente şi la spectacole de a purta măşti de protecţie pe toată durata manifestărilor, de la accesul în zonă şi până la ieşirea din aceasta.

Decizia CMSU se aplică de marţi.