După luni de negociere, în sfârşit s-a ajuns la un acord: Argentina va transforma 65 de mld. de dolari, o parte din datoria de stat, în obligaţiuni

Autor: Dorin Oancea 04.08.2020

Guvernul Argentinei a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu creditorii pentru a restructura 65 de miliarde de dolari în obligaţiuni de stat, după luni de negocieri, anunţă CNBC.

Trei grupuri de creditori vor ajuta Argentina să-şi restructureze datoria şi îi oferă scutiri semnificative.

Discuţiile, purtate încă din iunie, au ajuns într-un impas în momentul în care Buenos Aires a spus că nu respecta termenii oferiţi de creditori.

Cea de-a treia cea mai mare economie din America Latină este afectată de coronavirus. Creşterea sărăciei şi a şomajului, precum şi creşterea ratelor dobânzilor, pe fondul unei recesiuni în ultimii doi ani, au adus ţara cu aproximativ 45 de milioane de locuitori într-o situaţie financiară delicată chiar înainte de epidemie.

Pe 22 mai, Argentina a intrat pentru a noua oară în încetare de plăţi, după ce nu şi-a putut onora plăţile restante.