ZF 15 minute cu un antreprenor. Cum facem ca economia să funcţioneze în continuare? Un proiect ZF şi First Bank. Amalia Buliga, CEO şi acţionar minoritar Diverta: Am închis trei unităţi în centre comerciale, acum focusul nostru este pe online, care a crescut foarte mult

Autor: Miruna Diaconu 06.08.2020

Reţeaua de librării Diverta numără circa 30 de unităţi, dintre care patru stradale şi restul în centre comerciale. Pandemia a luat prin surprindere businessul Diverta, care se baza pe vânzările offline, iar în această perioadă a reuşit să se repoziţioneze mizând mai mult pe online.

Amalia Buliga, CEO şi acţionar minoritar al lanţului de librării Diverta, spune că după ridicarea restricţiilor impuse de către autorităţi, trei magazine din centre comerciale au rămas închise din cauza neînţelegerilor cu privire la chirii. Retailerul avea în plan cinci unităţi noi în 2020, însă expansiunea a fost pusă pe hold. În perioada următoare, compania îşi va concentra atenţia către zona de online, acolo unde la începutul pandemiei existau deficienţe logistice, remediate între timp.

„Oamenii încă se tem, iar pe de altă parte în această perioadă mulţi dintre clienţii noştri care cumpărau din retail au migrat către online şi odată migraţi au cam rămas acolo. Totuşi, rămâne de văzut dacă vor reveni în retail în viitor. Noi porniserăm anul acesta cu ideea de a deschide încă cinci unităţi, dar acum acest plan este pus în aşteptare. Am închis trei librării acolo unde nu ne-am putut înţelege pe chirii, iar acum planurile noastre sunt de a stabiliza magazinele rămase şi de a ne focusa în zona de online“, a spus ea în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem ca economia să funcţioneze în continuare?, un proiect ZF şi First Bank.

Pandemia de COVID-19 a lovit semnificativ afacerile businessului antreprenorial, mai ales din perspectiva faptului că segmentul principal de vânzare al Diverta era cel offline. Pe toată perioadă stării de urgenţă, magazinele au fost închise, ceea ce a însemnat o reorientare către vânzările online, unde din punct de vedere logistic retailerul nu era foarte bine pregătit. Totuşi, pe parcurs, a reuşit să facă faţă cererii din mediul virtual.

„La magazinele stradale depinde foarte mult poziţionarea. Sunt unităţi care sunt în oraşe mai mici şi care nu au avut deloc scăderi şi am văzut un trend pozitiv. Avem şi magazinul de pe Lipscani, atunci când nu au mai fost turişti am resimţit impactul direct. E o destinaţie atât pentru români cât şi pentru turişti“, spune Amalia Buliga.

Diverta a deschis magazinul de pe Lipscani la începutul anului trecut, după o investiţie iniţială de peste 200.000 euro. Locaţia s-a deschis pe o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi şi se întinde pe patru niveluri - subsol, parter, etaj 1 şi etaj 2. După deschiderea magazinului Diverta Lipscani, reţeaua a început un proces de rebranding pentru celelalte unităţi.

Modalitatea în care se va desfăşura şcoala începând cu luna septembrie va influenţa semnificativ vânzările librăriei.

Astfel că, pentru Diverta principalul segment al vânzărilor este papetăria, reprezetând circa 60% din vânzări.

„În această perioadă, vedem o creştere în zona de papetărie. Acum clienţii ştiu exact ce vor când vin în magazin, nu mai stau să descopere alte produse. Şcoala într-o formă sau alta trebuie să meargă mai departe. Pentru noi, back to school reprezintă o componentă foarte mare a vânzărilor, iar ce vedem în online în zona de rechizite este cerere mare“, precizează Amalia Buliga.

În ceea ce priveşte segmentul încasărilor venite din vânzările de cărţi, acestea reprezintă 20% din vânzări în Bucureşti şi 45% la nivelul provinciei.

În perioada pandemiei, cele mai căutate cărţi au fost cele de beletristică, dar s-a putut observa o creştere semnificativă la cărţile pentru copii.

Octavian Radu deţine afacerea Diverta, pe care a deschis-o în 1998 însă sub alt nume - Libra -, iar după ce a trecut printr-un rebranding a ajuns la Diverta în 2002. Prima unitate a fost deschisă în centrul comercial Bucureşti Mall în 1998 şi rezistă până astăzi, deşi sub noul nume, Diverta. Omul de afaceri spune că e singurul magazin care a rezistat în toţi aceşti ani în mallul care a schimbat mulţi chiriaşi. Bucureşti Mall e primul mall din România.