Romaero Bucureşti intră într-un proces de restructurare asistat de CIT Restructuring, care prevede reducerea cu 256 mil. lei a datoriilor către bugetul statului

Autor: Cristina Bellu 06.08.2020

„Prin planul de restructurare ne vom concentra eforturile pentru aducerea în zona de profitabilitate a Romaero“

Romaero Bucureşti (RORX), companie controlată de statul român prin Ministerul Economiei, intră într-un proces de restructurare care prevede reducerea cu 256 mil. lei a datoriilor către bugetul statului şi transferarea unor active esenţiale către instituţiile din sectorul de apărare.

CIT Restructuring, fondată de CITR, parte a Impetum Group, societate desemnată să elaboreze şi să implementeze planul de restructurare, menţionează că se vor crea condiţiile pentru rambursarea creditelor bancare istorice, de aproximativ 108 mil. lei, prin valorificarea unor active excedentare, de care businessul nu mai are nevoie.