Clubul italian de fotbal AS Roma a fost vândut către un miliardar din Texas pentru 591 milioane de euro. La bursa de la Milano, AS Roma are 352 milioane de euro capitalizare

Autor: Liviu Popescu 06.08.2020

Clubul de fotbal italian AS Roma a fost achiziţionat de miliardarul Daniel Friedkin din Texas într-o tranzacţie în valoare de 591 milioane de euro, după săptămâni de negocieri cu privire la un preţ de achiziţie care să ia în calcul impactul pandemiei coronavirusului asupra sportului, scrie Financial Times.

Acţionarii echipei din Seria A, printre care şi pe James Palotta, preşedintele clubului, au anunţat vânzarea către Friedkin Group, vehiculul de investiţii condus de Friedkin. Astfel Daniel Friedkin a achiziţionat 86,6% dintre acţiunile clubului.

Restul acţiunilor AS Roma se tranzacţionează pe bursa de la Milano, acolo unde AS Roma are o capitalizare de 352 milioane de euro.