Ethan Allen, Caracole şi Bernhardt, cele trei branduri de mobilier de lux aduse pe piaţa locală de Diana Şucu, anunţă reduceri de 50%

Ziarul Financiar 06.08.2020

Ethan Allen, Caracole şi Bernhardt - trei branduri americane de mobilier de lux din portofoliul Select Design by Diana Şucu, business cu afaceri de 1,2 mil. euro în 2018, anunţă reduceri de 50% la mobilier din lemn masiv pentru living, dining, dormitor şi hol.

„Reducerile se aplică fie pe produs, fie pe set. Astfel, în funcţie de necesităţi, ai ocazia să cumperi de la o singură canapea la un set format din canapea şi fotolii, de la o comodă sau o noptieră, la un întreg concept de dormitor. Mare parte a produselor sunt create de artişti americani”, a spus Diana Şucu.

În prezent, cele trei branduri de mo­bilă pot fi găsite în showroomul am­pla­sat în complexul Băneasa Shopping City, care se întinde pe o suprafaţă de 2.000 mp şi în cadrul căruia lucrează o echipă de 13 salariaţi.

Diana Şucu a început businessul Select Design by Diana Şucu în domeniul mobilierului de lux în urmă cu aproximativ şapte ani, când a adus pe piaţa locală brandul Ethan Allen în încercarea de a acoperi un segment de piaţă neexploatat în România, a spus antreprenoarea într-un interviu anterior pentru ZF . 

„În urmă cu şapte ani, când am adus în România Ethan Allen, pe piaţa autohtonă exista doar mobilier european, în general din Italia. Am urmărit să acopăr un segment lipsă: acela al mobilierului care îmbină frumosul şi utilul. Când spui calitate şi confort, America se detaşează clar.“