ZF Bankers 2020. Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania: Ne bucurăm de creştere organică, nu avem ţinte. „În 2020 este aproape imposibil să vorbim de achiziţii.“

Autor: Claudia Medrega 07.08.2020

Banca Transilvania, cea mai mare bancă de pe piaţa locală, vrea să crească „cât timp clienţii au încredere în bancă şi cât piaţa permite“, banca continuând creşterea organică, după ce a ajuns la circa 17% din piaţă, iar pentru perioada următoare nu are o ţintă de cotă de piaţă, după cum a declarat Omer Tetik, CEO al instituţiei de credit.

„În 2020 este aproape imposibil să vorbim de achiziţii, nu cred că vor fi investitori în piaţă. Ne bucurăm de creştere organică. Nu avem ţinte. Sigur că vrem să creştem în con­tinuare cât timp clienţii au încredere în noi şi piaţa ne permite. După integrarea Bancpost, am continuat creşterea organică. Am adunat destul de multe experienţe şi competenţe la BT astfel încât să avem creştere organică. Nu cred că ajungem la o cotă de piaţă de 20% în 2020. Dar, o uşoară creştere aşteptăm. Nu avem o ţintă de cotă de piaţă. Scopul principal este să susţinem clienţii, să-i asigurăm că pot susţine activitatea, apoi venim cu ţinte agresive. Trebuie să vedem în ce direcţie merge economia“, a spus şeful Băncii Transilvania la video­confe­rinţa ZF Bankers Summit 2020 care s-a desfăşurat la jumatatea lunii iulie.