ZF Live. Andrei Popa, director comercial Etex Building Performance: „Pandemia a afectat activitatea în T2, dar din iulie trendul pozitiv a revenit. Construcţiile au potenţial mare în România“. „În primul semestru am avut o creştere de 10%. Sperăm să se păstreze acest trend şi în următoarele luni pentru că se vede o revigorare în toată piaţa de construcţii.”

Autori: Robert Manea , Alexandra Cepăreanu 10.08.2020

Andrei Popa, director comercial Etex Building Performance – Siniat, parte a grupului belgian Etex, cu afaceri de peste 230 mil. lei (48 mil. euro) în 2019, spune că pandemia de COVID-19 a afectat activitatea din trimestrul doi, însă, începând cu luna iulie piaţa de profil a început să îşi revină, iar trendul pozitiv a revenit.

 „Am avut un start bun la început de an, în schimb, trimestrul II ne-a afectat pe toţi şi am văzut un uşor recul începând cu luna aprilie. Dar lucrurile au luat o turnură pozitivă, iar luna iulie a fost destul de bună. Sperăm să se păstreze acest trend şi în următoarele luni pentru că piaţa de contrucţii din România are potenţial mare de creştere”, a spus Andrei Popa în cadrul emisiunii de business ZF Live.