Premierul Orban: Cel mai probabil vom prelungi starea de alertă

Autor: Gabriel Pecheanu 10.08.2020

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că Guvernul „cel mai probabil” va prelungi starea de alertă. O eventuală decizie în acest sens va fi luată în funcţie de evoluţia epidemiologică.

„Orice decizie de acest gen va ţine seama de contextul epidemiologic. Pe baza datelor pe care le avem până astăzi, dacă nu apar ameliorări, reduceri semnificative, cel mai probabil vom prelungi starea de alertă”, a declarat Ludovic Orban.

El a mai spus că vor fi analizate reluarea unor activităţi, dar că decizia va fi luată pe baza recomandărilor specialiştilor.

„Nu mai analizăm nicio restricţie şi nu ne dorim impunerea niciunei alte restricţii”, a adăugat premierul.

Executivul a prelungit starea de alertă, ultima oară, la mijlocul lunii iulie.