Cum arată radiografia pieţei auto în ultimele şapte luni. APIA: Piaţa a scăzut cu 34%, dar automobilele electrice continuă să crească până la 53%

Autor: Dorin Oancea 10.08.2020

Pe o piaţă auto care s-a comprimat semnificativ după 7 luni, cu 34,2%, automobilele electrice îşi continuă creşterea, cu un plus de 53,6% faţă de perioada similară din 2019, anunţă APIA.

Deşi în luna iulie a acestui an s-au înmatriculat (conform datelor DRPCIV) mai puţine autovehicule comparativ cu luna similară a anului trecut (-42,4%), raportat la evoluţia din acest an, piaţa auto dă semne de revenire, cu +22,9% comparativ cu volumul înregistrat în luna iunie, după ce şi în iunie s-a înregistrat o creştere de 38,9% faţă de luna mai a acestui an.

Au fost înmatriculate 14.687 autovehicule (autoturisme, vehicule comerciale uşoare şi grele, minibuze si autobuze), număr inferior (-42,4%) celui din luna similară din 2019, când au fost înmatriculate 25.490 autovehicule, multe datorită unor termene limită impuse prin regulamentele de omologare. Astfel, după 7 luni din 2020, se înregistrează o evoluţie generală negativă a pieţei (-34,2% comparativ cu perioada similară din 2019).

În ceea ce priveşte achiziţiile de autoturisme noi din UE, este relevantă situaţia din ţările Europei de Vest care, în luna iulie, au înregistrat o creştere de 2,2% comparativ cu luna similară a anului trecut, compensând, astfel, într-o oarcare măsură, scăderile de până acum. Cu toate acestea, după primele 7 luni din 2020, pe ansamblul acestui grup, se înregistrează o evoluţie generală negativă (-35,0%) comparativ cu aceeasi perioadă din 2019.

Top-ul general pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) după 7 luni din 2020 este condus de către Dacia, cu 20.252 unităţi, urmată de către Volkswagen, cu 5.779 unităţi, Renault 5.667 unităţi, Skoda, 5.000, Ford 4.905 unităţi, şi Hyundai cu 4.064 unităţi.

Autoturismele au un minus de 44,2% în luna iulie 2020 faţă de iulie 2019, rezultând o evoluţie generală în 2020 de -34,0%.

La finalul primelor 7 luni din 2020, Top10 este condus de către Dacia, cu 18.950 unităţi (-33,8% faţă de 2019, cotă de piaţă 30,7%), urmată de către Skoda 5.000 unităţi (-34,6%, cotă de piaţă 8,1%), Volkswagen cu 4.880 unităţi (-24,5%, cotă de piaţă 7,9%), Renault 4.678 unităţi (-44,3%, cotă de piaţă 7,6%) şi Hyundai 4.064 unităţi (-8,9%, cotă de piaţă 6,6%).

Pe modele, cu cele 8.353 unităţi vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model după 7 luni din 2020 (-46,6% comparativ cu anul trecut), urmat de Dacia Duster, 4.731 unităţi (-25,9%), Dacia Sandero, 4.576 unităţi (-7,6%), Renault Clio, 2.074 unităţi (-44,6%) şi Skoda Octavia, 1.795 unităţi (-39,0%).

Pe clase, după primele 7 luni din anul 2020, toate segmentele sunt în teritoriul negativ. Segmentul SUV este, în continuare, pe prima poziţie, cu o pondere în total piaţă de 38,7%, acesta înregistrând şi o scădere sub media pieţei (-25,4% faţă de -34,0%). Segmentul C, cu 33,5% din total piaţă este pe locul secund, iar pe locul al treilea, în uşoară creştere în ultimele luni, segmentul B, care reprezintă 20,6% din total piaţă.

În funcţie de tipul de combustibil al achiziţiilor de autoturisme, în luna iulie ponderea autoturismelor diesel este superioară celei înregistrate în luna precedentă din 2019, (22,7% în iunie). Si pe ansamblul perioadei, autoturismele diesel înregistrează o creştere a cotei de piată în 2020, respectiv 28,3% comparativ cu 26,6%, cât se înregistra în 2019.

Pe ansamblul primelor 7 luni ale anului 2020, autoturismele pe benzină continuă să deţină cea mai mare pondere, respectiv 65,6% din total (în scădere faţă de cota înregistrată anul trecut, 69,5%).

Categoria autoturismelor “verzi“, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele hibride (care dispun de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) înregistrează, pe ansamlul ei, un volum în creştere (+3,6%), comparativ cu perioada similară a anului trecut. Pe subcategorii, se consemnează o creştere importantă de 38,6% la autoturismele 100% electrice şi una mult mai consistentă, de 115,1%, la cele hibride plug-in. Pe de altă parte, autoturismelehibride care dispun de propulsie electrică (nu sunt incluse aici cele mild hibrid), înregistrează după primele 7 luni din 2020, o evoluţie negativă (-11,5%).

In ceea ce priveste topul pe marci la 7 luni al automobilelor electrice (100% + cele hibride plug-in), care sunt stimulatete prin Programul Rabla Plus, cele mai mari volume înregistrează Renault (285 unităţi), Skoda (213 unităţi) şi BMW (132 unităţi).

In acest context, este de aşteptat ca, în 2020, achiziţiile de autoturisme “verzi“ să înregistreze volume semnificativ mai mari decât cele din anul anterior, acestea fiind, în mare măsură, stimulate de Programul Rabla Plus (la această dată, programul înregistrează peste 1.400 rezervări de autoturisme electrice şi hibride plug-in faţă de doar 800 anul trecut.

Autoturismele cu tracţiune integrală (4x4) înregistrează, după 7 luni, 21,4% din totalul achiziţiilor, pe un volum total de 13.201 unităţi, inferior cu 27,4% celui consemnat în aceeaşi perioadă din 2019.

În ceea ce priveşte tipul proprietarului, cele mai multe achiziţii de autoturisme după 7 luni din 2020 sunt realizate de către persoanele juridice, care acoperă 58% din totalul achiziţiilor de autoturisme, celor fizice revenindu-le restul de 42%.

Autovehicule comerciale uşoare (inclusiv minibuse si pick-up) au înregistrat o scădere importantă în luna iulie (-36,4%), mai puţin amplă comparativ cu autoturismele, fapt care contribuie la consemnarea unei evoluţii generale aflate în registrul negativ -27,9% pe primele 7 luni din 2020.