Evoluţia cheltuielilor de personal şi a angajaţilor din cele mai mari 10 bănci în ultimul deceniu. Banca Transilvania, ING şi OTP Bank au angajat cei mai mulţi oameni şi au cele mai mari creşteri ale cheltuielilor de personal în perioada 2009-2019. De la BCR, Raiffeisen şi BRD au plecat cei mai mulţi angajaţi

Autor: Claudia Medrega 11.08.2020

♦ La nivelul întregului sistem bancar, mai mult de o treime din sucursale s-au închis şi peste o cincime dintre angajaţi au plecat în perioada 2009-2019.

Banca Transilvania, care a devenit cea mai mare bancă de pe piaţa locală după preluarea Volks­bank şi a Bancpost, a ajuns lider şi în topul privind numărul mediu de salariaţi şi în cel privind nivelul cheltuielilor de personal, având şi cea mai mare creştere a numărului de angajaţi în intervalul 2009-2019.

Astfel, banca din Cluj avea în 2019 un număr mediu de 7.772 de salariaţi, cu 2.273 mai mulţi faţă de anul 2009, iar vo­lumul cheltuielilor de personal este aproape triplu, ajungând anul trecut la 899 mil. lei, după cum reiese din rapoar­tele băncii şi din datele transmise de Registrul Comerţului la solicitarea ZF.

Angajaţii Băncii Transilvania sunt pe podium şi în topul celor mai bine plă­tiţi salariaţi din băncile mari.