Sorin Faur, Academia de HR: Angajatorul de vreme rea, vremea razbunării

Acum că piaţa a înclinat balanţa în favoarea companiilor, pentru unii pare că a venit vremea răzbunării, mai ales pentru cei care au avut mult de suferit ca urmare a deficitului de personal în anii ce au trecut. Şi într-adevăr, cât s-a mai stat după candidaţi, cât de neserioşi era unii care sunaţi cu o oră înainte de interviu confirmau ferm că ajung, pentru ca o oră mai târziu să devină de negăsit! Sau ce să mai spunem de cei care se angajau, veneau o zi-două şi apoi se evaporau lăsându-şi angajatorii cu un gust amar, în ceaţă şi cu acte de făcut pentru a le închide situaţia şi desigur o nouă recrutare de pornit! Frustrarea din trecut a acestor companii este amplificată desigur şi de perioada dificilă pe care o traversăm, căci acum, deşi sunt candidaţi, nu mai sunt clienţi, încasările se fac greu, incertitudinea pluteşte în aer, vine valul doi, nu vine.. angajatorii trebuie să ia decizii în condiţii de maximă incertitudine.

Au început angajaţii să îşi iubească angajatorii?

De partea cealaltă a baricadei, cei care au un loc de muncă nu mai pleacă, au devenit dintr-o dată mai docili şi mai responsabili, mulţumiţi că vor primi un salariu la sfârşit de lună. Fluctuaţia voluntară s-a diminuat considerabil iar în multe companii a scăzut spre zero, de unde era şi 50-70%! Dar este aceasta situaţia ideală din punct de vedere motivaţional şi emoţional? Au început angajaţii care voiau să plece dar acum nu mai au unde - să îşi iubească angajatorii? Evident nu! Aşa rea cum era, dar situaţia dinainte avea avantajul că era onestă, toţi jucau cu cărţile pe masă: o bătălie dură pentru talente, dar care, fie vorba, tot de companii era dusă şi întreţinută pentru că oamenii plecau tot în baza unor oferte, aşa că obida angajatorilor pe candidaţi era doar parţial justificată, o mare vină o purtau companiile concurente care ofereau mai mult/mai bine. Angajatorii ştiau totuşi că cei care au rămas în companie, sunt acolo pentru că vor, pentru că oricând dacă şi-ar fi dorit să plece, ar fi avut unde, cel puţin angajaţii de valoare.

Angajatul motivat sau angajatorul de vremea rea?

Ori asta înseamnă engagement, un angajat care vrea să stea deşi ar putea avea şi alte opţiuni. Şi aceşti oameni au rămas pentru că le plăcea acolo sau pentru că oferta era realmente mai bună ca în altă parte. Acum ne aflăm în situaţia înşelătoare în care nu mai pleacă nimeni, dar nici nu stau de drag. Toată fluctuaţia uriaşă care ar fi existat în acest moment al anului s-a topit nu însă în engagement ci în înghiţit în sec: mulţi angajatori au devenit angajatori de vremea rea! Oamenii stau pentru că nu au unde să se ducă dar asta nu îi face nici mai motivaţi, nici mai productivi. Motivaţia negativă nu a fost oricum cine ştie ce motivaţie, decât poate pentru posturile de execuţie manuală. Pentru posturile care necesită gândire superioară, imaginaţie, implicare, nu poţi forţa oamenii să fie proactivi. Engagement-ul se câştigă, sau nu este deloc. Este precum dragostea: dragostea cu forţa nu se poate.

Engagement-ul: secretul companiilor de succes

Oamenii nu îşi îndrăgesc mai mult angajatorii de la Pandemie încoace iar asta este un aspect ce trebuie considerat cu atenţie pentru că nu le scapă pe companii de necesitatea de a avea grijă de oamenii lor în plan motivaţional. Engagement-ul este despre cum faci ca oamenii să dea tot ce au mai bun pentru companie şi la locul de muncă. Nu doar să vină la serviciu şi să mute nişte hârtii de aici până dincolo. Ci să vină cu idei, să problematizeze şi tot ei să vină cu soluţii fără să aştepte rezolvări de sus. Angajatul engaged/motivat face cât trei şi creează valoare adăugată! Engagementul este de altfel secretul angajatorilor de top care cu o mână de oameni obţin rezultate remarcabile. Pentru că de fapt, nu contează câţi angajaţi ai, 10, 100, 1000 ci câţi dintre ei sunt motivaţi! Ce dacă ai 1000 de angajaţi dacă 800 dintre ei te urăsc sau sunt pur şi simplu demotivaţi şi abia aşteaptă terminarea crizei ca să aibă unde să fugă? De fapt ai 800 de probleme!

Întrebaţi-vă deci: câţi dintre angajaţii mei sunt engaged? Câţi vin la lucru pentru că le place aici şi pentru că văd în companie o oportunitate de creştere şi dezvoltare personală? Şi pentru câţi dintre ei suntem doar un angajator de vreme rea, al cărui destin nu este deloc de interes atât timp cât plăteşte salariile?

Sorin Faur, Fondator Academia de HR