Consiliul Concurenţei analizează jucătorii privaţi care fac teste pentru depistarea Covid-19

Autor: Georgiana Mihalache 12.08.2020

​Consiliul Concurenţei analizează companiile din piaţa privată de sănătate care fac teste pentru depistarea Covid-19 la cerere pentru pacienţi, după ce în piaţă au apărut informaţii legate de preţurile acestor analize care diferă de la un operator la altul.

Concurenţa se află momentan în etapa de analiză preliminară, iar conform procedurilor, dacă vor exista indicii care să arate o posibilă încălcare a legii concurenţei, va urma o investigaţie din partea autorităţii competente.

Vizaţi de analiza Concurenţei sunt jucătorii privaţi care fac astfel de teste la cerere, cea mai importantă piaţă fiind cea din Bucureşti, unde sunt de altfel şi cele mai multe clinici şi laboratoare medicale acreditate. Nu a existat o plângere punctuală, Consiliul Concurenţei s-a autosesizat în acest caz.

ZF a scris despre faptul că testele PCR, cele mai precise analize medicale pentru a depista infecţia cu noul coronavirus, sunt printre cele mai căutate investigaţii medicale la marile clinici private.

Potrivit datelor ZF din call centerele celor mai mari clinici private care fac teste, la 13 iulie, un pacient plătea între 250 şi 350 de lei dacă solicita un test Covid şi nu se încadra în criteriile Institutului de Sănătate Publică pentru testare gratuită.

La stat, preţul este uşor mai mic decât la privat, în funcţie însă de zonă. De exemplu, la Tulcea, în spitalul judeţean, testul PCR la ce­rere costă 250 de lei, potrivit informaţiilor oferite de managerul spitalului, Tudor Năs­tă­sescu. La Spitalul Universitar din Bucu­reşti, preţul este de 300 de lei, potrivit datelor aferente zilei de 13 iulie.

Zilnic, Grupul de comunicare strategică anunţă mii de teste făcute de români la cerere. De exemplu, astăzi, din totalul de 22.600 de teste prelucrate în ultimele 24 de ore, 8.500 au fost la cerere, adică 37% din total.

Dincolo de preţul pe care pacienţii îl plătesc pentru testare, aceştia sunt nevoiţi şi să aştepte chiar şi două săptămâni pentru recoltare.