Aplicaţia zilei: Avocation - Habit Tracker

Autor: Ioana Nita 13.08.2020
Nume: Avocation - Habit Tracker

Platformă soft: Google Android, Apple iOS

Preţ: gratis

Dezvoltator: David Jöch

Funcţionalitate:  aplicaţia le oferă utilizatorilor o modalitate de a-şi schimba obiceiurile, punându-le la dispoziţie un asistent virtual cu ajutorul căruia îşi pot seta obiective şi organiza mai bine activităţile zilnice astfel încât să îşi şi atingă obiectivele. Aceştia au posibilitatea de a alege culori diferite pentru fiecare obiectiv şi pentru fiecare rutină, iar în cazul în care au nevoie de un „reminder”, pot seta ziua şi ora pentru a primi notificări. Totodată, aplicaţia permite monitorizarea progresului, utilizatorii având la dispoziţie o serie de statistici în care pot vedea cum au evoluat zilnic, săptămânal sau lunar. 

De asemenea, utilizatorii au la dispoziţie şi o secţiune numită „learn” de unde pot învăţa şi afla o serie de informaţii legate de partea ştiinţifică şi psihologică legată de schimbarea obiceiurilor.