Augustin Pleşea, unul dintre fondatorii Cargus, a intrat şi în domeniul ecologic după ce a investit 30.000 euro în PlanetEyes, o aplicaţie prin care românii pot semnala fapte precum furt de lemne sau aruncarea gunoaielor în spaţii publice

Autor: Alexandra Cepăreanu 13.08.2020

Augustin Pleşea, unul dintre antreprenorii care au fondat în urmă cu 28 de ani compania  de curierat Cargus, şi partener al asociaţiei Alianţă Pentru Pădure, a investit 30.000 euro în PlanetEyes, o aplicaţie prin care românii pot semnala fapte precum transport ilegal de lemne, furt de lemne sau aruncarea gunoaielor în spaţii publice.

„De dezvoltarea aplicaţiei s-a ocupat o companie de IT românească care a făcut un discount major. Costurile mai ridicate sunt cu serverele şi mentenanţa acestora”, a spus pentru ZF Augustin Pleşea.

Astfel, antreprenorul a intrat şi în domeniul ecologic, după ce la începutul anului în curs, Augustin Pleşea a investit peste 100.000 de euro în dezvoltarea şi lansarea unei platforme de tip market-place care reuneşte într-o aplicaţie mobilă o echipă de curieri care livrează comenzile rapid în acelaşi oraş, între oraşe sau chiar în străinătate, a spus antreprenorul în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

PlanetEyes funcţionează atât pe dispozitivele cu sistem de operare Android, cât şi pe IOS, fiind o aplicaţie prin care oamenii pot penaliza orice acţiune neconformă cu legea.

„Orice act antisocial: furt de lemne, transport ilegal de lemne, aruncarea gunoaielor în spaţiul public, parcare pe locuri nepermise, distrugeri ale bunurilor publice/comune, chiar şi particulare, acte de violenţă sau orice alt gen de incidente care contravin regulilor de convieţuire civilizată – să poată fi anunţată în timp real autorităţilor competente în a lua măsurile care se impun”, a explicat Laurenţiu Ciornei, fost jurnalist şi fondator al asociaţiei Alianţă pentru Pădure.

El a adăugat că în perioada de teste, aplicaţia a rezistat „la 100.000 de sesizări pe zi. Noi ne dorim ca fiecare român să descarce aplicaţia pe telefon, dar să sperăm că o va utiliza cât mai puţin.”

Alianţă Pentru Pădure îşi propune să contribuie la conştientizarea importanţei pădurilor în societatea românească, a rolului pădurilor pentru menţinerea şi îmbunătăţirea resurselor naturale precum apa, solul şi biodiversitatea, pentru construirea unei societăţi durabile.