ZF Bankers 2020. Dimitrios Goranitis, partener Deloitte România: Cât timp autoritatea de reglementare nu îşi prezintă intenţia pe termen lung, băncile vor ezita să susţină economia reală

Autor: Mircea Nica 14.08.2020

„Ce ştim este că băncile sunt mult mai bine capitalizate şi că politicile şi calitatea activelor sunt mult mai bune decât erau acum 10 ani. Ce nu ştim este că nu putem analiza impactul crizei financiare pentru că nu putem analiza încă impactul crizei sanitare.“

Băncile arată o ezitare privind susţinerea eco­no­miei reale pentru că nu ştiu intenţia autorităţii de re­gle­mentare pe termen lung, în condiţiile în care abor­darea prin care băncile au puţină elibe­ra­re pen­tru 3 sau 6 luni este pe termen scurt, a spus Dimitrios Goranitis, partener servicii de risc şi re­gle­mentare, lider servicii dedicate secto­ru­lui financiar în cadrul Deloitte România, în ca­drul video­conferinţei ZF Bankers Summit 2020.

„Pe de o parte avem moratoriile emise de guverne pentru a ajuta economia, iar pe par­tea cealaltă avem autoritatea de regle­men­tare care are o abordare orientată pe ter­men scurt, prin care le dă băncilor puţi­nă eliberare pentru 3 sau 6 luni, dar nu se uită pe termen lung la acest tip de finanţare specială şi cum va afecta economia reală“, a explicat Dimitrios Goranitis.