Cum se pregăteşte Europa pentru vaccin: UE a rezervat 400 de milioane de doze din vaccinul pe care îl dezvoltă americanii de la Johnson & Johnson

Autor: Mihai Draghici 13.08.2020

Comisia Europeană a anunţat, joi, că a rezervat, în numele ţărilor Uniunii Europene, până la 400 de milioane de doze ale potenţialului vaccin anticoronavirus dezvoltat de compania farmaceutică americană Johnson & Johnson.

În discuţiile exploratorii dintre Comisia Europeană şi compania Johnson & Johnson s-a stabilit obiectivul achiziţionării a 200 de milioane de doze ale potenţialului vaccin în prima etapă şi a unui număr similar în a doua etapă.

Negocierile pentru stabilirea detaliilor contractului continuă.

"Comisia Europeană continuă negocierile intense" şi cu alţi producători de vaccinuri, precizează Executivul UE.

"Vieţile cetăţenilor şi situaţia economiilor noastre necesită un vaccin sigur şi eficient împotriva coronavirusului. Discuţiile de astăzi ne apropie de acest obiectiv", a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, potrivit cotidianului Le Figaro.

La jumătatea lunii iunie, Comisia Europeană a prezentat "Strategia vaccinurilor". Planul prevede semnarea unor contracte de pre-achiziţii cu producători de vaccinuri, finanţate prin intrumentul asistenţei de urgenţă în valoare de 2,4 miliarde de euro. Obiectivul programului este "asigurarea producţiei suficiente de vaccinuri pentru UE şi aprovizionarea statelor membre".