Afaceri de la zero. Doi antreprenori îşi căutau un apartament unde să se mute, dar au găsit fără să vrea un spaţiu pentru o afacere. Ce business au pornit şi cum merge el astăzi?

Autor: Alina-Elena Vasiliu 15.08.2020

„Am început ca fotograf de portret, dar mă ocupam şi de fotografii de produs. Însă lipsa unui studio propriu, unde să-mi creez decoruri, să testez luminile oricând îmi imaginam o fotografie, m-a făcut să-mi doresc foarte mult să am propriul loc pentru fotografie. Mergând la o vizionare pentru un apartament unde doream să ne mutăm, am văzut că la parter sunt spaţii comerciale deosebit de generoase pentru un fotograf: total neamenajate, cu înălţime mare, perete de sticlă cu lumină naturală pe tot parcursul zilei. Şi aşa, căutând un apartament, am ales un spaţiu pentru noul studio.”

Aşa îşi aminteşte Alexandru Penciu începuturile Foto Film 365. Coincidenţa a făcut ca, în aceeaşi perioadă, să treacă pe la urechile lui vestea că se pot acorda fonduri europene pentru afaceri din industrii creative, aşa că nu a mai stat mult pe gânduri şi în câteva luni a pus studioul pe picioare.

„Am pornit cu o finanţare de 25.000 de euro prin fonduri europene în 2015, la care noi am venit cu investiţii suplimentare de aproximativ 10.000 de euro în perioada următoare deschiderii. La acestea, se adaugă investiţiile deja făcute de mine în aparatura foto.”

Au investit apoi continuu, atât pentru că au vrut să aibă cele mai bune dotări, cât şi pentru că aparatele foto evoluează foarte rapid şi parcă mereu e nevoie de „noua funcţie de la ultima generaţie”, spune Alex. Mai mult, costisitoare sunt şi decorurile specifice anumitor perioade, precum Paşte, Crăciun sau Halloween.

„Încercăm să acoperim prin serviciile noastre orice tip de fotografie, dar şi mici proiecte video. Majoritatea clienţilor sunt oameni de afaceri şi/ sau familii. Oamenii de afaceri vin pentru fotografii business – pentru ei sau pentru angajaţi – arhitecturale sau comerciale şi uneori clipuri de prezentare. Familiile vin pentru portrete de generaţii sau poze ale copiilor la diverse aniversări sau sărbători”, mai spune Alexandru Penciu.
Foto Film 365 le-a adus celor doi antreprenori o cifră de afaceri de aproape 100.000 de lei în 2019, cu un angajat cooptat în echipă. La începutul anului 2020, planurile lor erau să crească numărul de clienţi din zona business, oferindu-le servicii complete de imagine: portrete ale personalului, poze arhitecturale cu clădirea de birouri şi spaţiul de lucru, film de prezentare şi conţinut pentru reţelele de socializare. A venit însă pandemia, iar proiectele au rămas pentru mai târziu.
„Odată cu pandemia de Covid-19 şi restricţiile impuse, a trebuit să ne rezumăm la fotografii de produs şi fotografii arhitecturale.”
Şi totuşi, când lucrurile s-au mai relaxat, clienţii au început să revină pentru fotografii. Oana şi Alexandru nu au renunţat nici la ceea ce le place cel mai mult, portretul, aşa că au pus la dispoziţie vouchere cu valabilitate de până la un an pentru fotografii de familie sau business.
„Preţurile variază în funcţie de cerinţele clienţilor, de decoruri şi de complexitatea retuşării fotografiilor. La fotografii, avem câteva pachete standard, care pornesc de la 100-125 de euro, în funcţie de genul fotografiei. La prezentări video, preţurile pornesc de la 200 de euro”, spune Alexandru Penciu.
Rezultatul durează însă o viaţă întreagă. Şi chiar mai mult de atât.


Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.


 

Ares Local Business – broderie computerizată (Baia Mare)


Fondator: Brian Cristian
Cifră de afaceri în 2019: 15.000 de euro
Prezenţă: naţională


Derma360 – clinică de dermatologie (Bucureşti)
Fondatoare: Roxana Nedelcu
Investiţie iniţială: 25.000 de euro
Cifră de afaceri în 2019: 138.000 de euro
Prezenţă: Bucureşti


Fit Food Way – serviciu de livrare de mâncare (Oradea)
Fondator: Cristian Naca
Investiţie iniţială: 3.000-4.000 de euro
Prezenţă: naţională


Little Handy – brand de jucării educative (Oradea)
Fondatoare: Teodora Popa
Investiţie iniţială: 1.000 de euro
Prezenţă: online


Kineto Dodo şi Kineto Dino – un salon de masaj şi un centru de recuperare medicală (Bucureşti)
Fondatori: Mihaela şi Szabolcs Szakacs
Cifră de afaceri în 2019: 300.000 de lei (63.000 de euro)
Prezenţă: Bucureşti, zona Universitate


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.