Business Magazin. Ce descoperă bancherii, digitalizarea operaţiunilor bancare duce la o creştere a gradului de economisire de către clienţi: E bine sau nu?

Autor: Mircea Nica 16.08.2020

Odată cu declanşarea pandemiei de COVID-19, atât societăţile, cât şi băncile au fost nevoite să  se digitalizeze într-un ritm accelerat. Perioada restricţiilor impuse de autorităţi pentru a preveni răspândirea îmbolnăvirii a afectat modalitatea clasică prin care oamenii erau obişnuiţi să interacţioneze cu băncile, dar şi comportamentul lor în materie de finanţe. Lipsa de activitate, împreună cu incertitudinile au dus la o adoptare accelerată a plăţilor online şi a unui comportament orientat spre economisire.

În această perioadă, clienţii au fost vizibil mai preocupaţi să economisească. Astfel, conturile de economii deschise în digital au fost în creştere, în special după lansarea campaniei Round Up. Mai exact, între 27 aprilie şi 4 mai, creşterea a fost de 365% faţă de perioada de anul trecut. De asemenea, peste 50% dintre fondurile mutuale de investiţii au fost deschise în Home’Bank, iar în ceea ce priveşte creditele de nevoi personale, 44% dintre acestea au fost accesate online”, a spus Alina Iacomi, head of digital la ING Bank România, cu o experienţă de aproape 19 ani în cadrul băncii.

Ea a explicat în continuare că în perioada stării de urgenţă, ING Bank a lansat serviciul Round Up, care permite clienţilor să îşi rotunjească cheltuielile şi să economiseasăîntr-un mod mai simplu. În primele cinci săptămâni de la lansare, 50.000 clienţi au activat şi folosesc Round Up. A fost un serviciu foarte bine primit de clienţii ING Bank România, având cea mai mare rată de adopţie din grupul ING (la fel ca şi ING Pay), ceea ce demonstrează interesul românilor pentru tehnologiile digitale.

Banca olandeză a încurajat întotdeauna operaţiunile financiare în mediul digital, astfel ING Bank a ajuns cel mai rapid printre primele bănci care erau deja digitalizate încă dinaintea pandemiei.
„Clienţii noştri erau deja digitalizaţi, prin urmare, creşterile pe care le-am văzut au fost în ritmul normal, nu am înregistrat o creştere exponenţială. Numărul de tranzacţii e-commerce între 16 martie şi 15 mai comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut a crescut cu 27%, în timp ce valoarea tranzacţiilor e-commerce a crescut cu aproximativ 20%”, a mai spus Alina Iacomi.

Ea a explicat în continuare că în a doua şi a treia săptămână a lunii martie, sumele cheltuite pe cumpărături cu cardul la POS şi e-commerce au crescut cu 35% faţă de media săptămânală a lunii februarie.
„Este interesant că am observat o creştere mai accentuată pentru clienţii din segmentul 55+ ani, în ceea ce priveşte numărul de clienţi care au făcut plăţi în digital. De exemplu, în primele săptămâni din mai, numărul acestora a crescut cu 20% comparativ cu media săptămânală din februarie 2020. De asemenea, în ceea ce priveşte noile conturi Home’Bank activate, 37% dintre acestea au fost pentru clienţi de peste 45 ani, comparativ cu 30% în perioada anterioară stării de urgenţă”, susţine şefa departamentului digital din cadrul ING Bank România.

Din punctul de vedere al dezvoltării zonei digitale, ING Bank a început implementarea, de acasă, a unei versiuni noi de Home'Bank care aduce un redesign şi retehnologizare a aplicaţiei, încă din perioada stării de urgenţă.
„Noile actualizări au inclus un mod de autentificare mai intuitiv, instant pe dispozitivele înregistrate, dar şi un meniu uşor de navigat, care asigură o vizibilitate foarte bună asupra tuturor opţiunilor disponibile, aflate la un clic distanţă. De asemenea, am făcut tranziţia către o tehnologie nativă, superioară celei precedente, ceea ce aduce aplicaţiei performanţa sporită”, a mai spus Alina Iacomi.

Citiţi continuarea pe ww.businessmagazin.ro