Pandemia a îndreptat atenţia către lucrările de reparaţii şi de întreţinere în construcţii în primul semestru. „Pentru că în timpul stării de urgenţă foarte multă lume nu a mai mers la birou, proprietarii de clădiri au ales să folosească acest timp pentru reparaţii“
Lucrările de întreţinere şi de reparaţii în construcţii au avansat în primul semestru din 2020 cu circa 50% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Firmele de construcţii care realizează lucrări în antrepriză au avut cel mai aglomerat prim semestru din ultimii ani în ceea ce priveşte lucrările de reparaţii la clădiri, după cum reiese din datele statistice aferente primelor şase luni din 2020.
Lucrările de întreţinere şi de reparaţii în construcţii au avansat în primul semestru din 2020 cu circa 50% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică. Aceasta este cea mai mare creştere S1 la S1 cel puţin din ultimii patru ani, în condiţiile în care, în alţi ani, privind comparativ primele semestre, fie erau raportate creşteri de maximum 15%, fie se înregistrau scăderi ale acestor indicatori.