Familia Ciucă din Alba extinde clinica medicală Prevent cu încă două unităţi: „O locaţie o vom deschide într-o lună, am investit 300.000 de euro“

Autor: Georgiana Mihalache 20.08.2020

♦ Clinica Prevent a intrat pe piaţa medicală privată din Alba Iulia în 2019, cu o unitate de 160 mp ♦ Fondatorii businessului, medicii Ioana şi Andrei Ciucă, au extins businessul cu două noi spaţii, bifând şi ieşirea din graniţele judeţului

Clinica Prevent din Alba Iulia este în plin proces de extindere, urmând să fie deschise două noi unităţi medicale sub brandul apărut în urmă cu un an. Unul dintre spaţii este o investiţie greenfield a companiei, fiind construită de la zero, iar cea de-a doua clinică din afara judeţului este un spaţiu cumpărat, antreprenorii investind 300.000 de euro în dotări, finisaje.

„Am fost în lockdown complet şapte săptămâni. Am închis în martie şi la 5 mai am deschis. De când am des­chis este bine, au început să revină pa­cien­ţii pentru că în spital (consultaţiile – n.red.) sunt cu limitare şi am fost o opţiune bună pentru că noi putem vedea de trei ori mai mulţi, având mai multe cabinete. Ne-am speriat, nu ştiam ce se întâmplă, cu atât mai mult cu cât ne-a prins cu două locaţii în dez­voltare“, a spus pentru ZF medicul Andrei Ciucă, fondatorul Prevent.