ING Bank cere triplarea plafonului de garantare pentru programul IMM Invest la 1,2 mld. lei, după ce a aprobat credite de 500 mil. lei

Autor: Roxana Rosu 20.08.2020

ING Bank România a solicitat suplimentarea fondurilor alocate pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii în cadrul programului IMM Invest, ca urmare a volumului ridicat de credite aprobate, ajungând la un plafon de aproape 1,2 miliarde lei.

Banca a primit 6.300 de cereri în cadrul programului, al doilea cel mai mare număr în piaţă. Aproximativ 90% dintre solicitările primite sunt pentru finanţarea capitalului de lucru şi susţinerea lichidităţilor pentru desfăşurarea activităţii curente, în timp ce 10% dintre acestea sunt pentru noi investiţii.

Din numărul total, aproape 2.600 de aplicaţii de credite se află, în prezent, în diverse etape de aprobare, iar suma totală a împrumuturilor aprobate de bancă a ajuns la 500 milioane de lei.

„ING  susţine în continuare antreprenorii şi mediul de afaceri românesc pentru a depăşi această perioadă dificilă şi pentru a face un pas înainte spre relansarea economiei. Prioritatea băncii a fost şi este de a asigura clienţilor lichidităţile necesare traversării cu bine a perioadei curente, dar am continuat să ne susţinem clienţii şi cu credite pentru investiţii noi, în afara programului IMM Invest”, a declarat Bogdan Boteanu, Deputy CEO & Head of Business Banking, ING Bank România.