Polonezii de la Viking Pruszynski au ajuns la afaceri de 75 mil. lei cu cele două fabrici de acoperişuri din România. Producătorul de ţigle metalice Viking Profil a fost preluat în 2008 de grupul polonez Pruszynski de la oamenii de afaceri Marius Ghenea şi Radu Mircescu, într-o tranzacţie de 1,7 mil. euro

Autor: Alina-Elena Vasiliu 21.08.2020
Producătorul polonez de acoperişuri Viking Pruszynski, cu două fabrici în România, şi-a majorat uşor afacerile în 2019, până la 75 de milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Pierderile însă s-au adâncit, ajungând la 3,6 milioane de lei. Compania Viking Profil – prin care este operat businessul – angajează 74 de oameni.

Reprezentanţii Viking Pruszynski nu au răspuns solicitării ZF referitoare la evoluţia businessului în 2019 şi planurile pentru 2020.

Compania Viking Profil este deţinută, potrivit datelor de pe site-ul listafirme.ro, de Pruszynski Sp Z.O.O., administrator unic fiind Krzysztof Pruszinski. Pruszynski Sp Z.O.O. este o firmă înregistrată în Polonia şi unul dintre cei mai mari producători de acoperişuri din Europa.