Business MAGAZIN. Cine este Emanuel Poştoacă, milionarul din spatele Nordis Group, care încearcă să devină o adevărată ”bancă imobiliară” pentru cei care vor să cumpere apartamente şi să le dea în chirie. ”Modelul nostru este de a garanta un randament de 7% pe an”. După investiţii în Mamaia de 90 mil. euro, urmează Siania

Autor: Andra Stroe 23.08.2020

Pentru Emanuel Poştoacă, fondatorul dezvoltatorului imobiliar Nordis Group, criza care se întrevede la orizont pe fondul răspândirii pandemiei de covid-19 nu reprezintă o piedică. 

După ce şi-a pornit propria afacere chiar în 2008, şi nu în orice domeniu, ci în imobiliare, o industrie adânc afectată de ultima recesiune economică, antreprenorul mizează acum pe un nou concept, prin care speră să îşi crească cu peste o treime cifra de afaceri de peste 27 de milioane de euro înregistrată anul trecut. Pe ce îşi bazează aşteptările ?

Emanuel Poştoacă are 42 de ani şi şi-a început cariera în 2002, ca agent imobiliar. Absolvent de studii economice în Bucureşti, cu un masterat în economia proprietăţilor imobiliare, a decis în urmă cu 12 ani să îşi înfiinţeze propria agenţie imobiliară, Nordis.

„În 2008 am renunţat la statutul de angajat şi am devenit antreprenor. Având experienţa anterioară în domeniul imobiliar, schimbarea prin care am trecut, de la angajat la antreprenor, nu a fost foarte mare. Lucrând ca agent imobiliar, îmi gestionam singur activitatea de vânzare, şi aici mă refer la program, dar şi la salariu. Nu aveam un salariu fix, toată activitatea fiind pe bază de comision. Îmi stabileam întâlnirile şi programul şi în fiecare lună reuşeam să îmi depăşesc obiectivele de vânzări propuse”, povesteşte Poştoacă. Spune, însă, că după ce a pornit la drum pe cont propriu a devenit mult mai responsabil şi mult mai atent în fiecare decizie pe care o lua. „Am evoluat enorm de atunci, m-am dezvoltat pe toate planurile şi mi-am dat seama că am făcut cea mai bună alegere urmând acest drum.”

Primul proiect dezvoltat integral de Emanuel Poştoacă – un bloc cu zece apartamente – a fost dezvoltat în zona Crângaşi din Capitală trei ani mai târziu, iar ulterior businessul şi-a extins activitatea în zona de nord a Capitalei. „De-a lungul acestor ani, nu ne-am confruntat cu provocări majore, în afară de cele inerente oricărei afaceri. Datorită faptului că am adunat în jurul meu o echipă de specialişti şi profesionişti în toate domeniile, niciodată nu am întâmpinat obstacole majore. În timp, am trecut totuşi prin anumite schimbări, tendinţe, dar întotdeauna le-am depăşit şi am continuat să ne dezvoltăm.”

În prezent, Nordis Group este format din şase firme: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture şi Nordis Property Management, şi funcţionează cu o echipă de peste 300 angajaţi, implicaţi în toate diviziile şi proiectele grupului.

Citiţi articolul integral pe Business Magazin