Cristian Erbaşu investeşte 1 mil. euro în extinderea hotelului ibis Styles Bucharest Erbas. „Vor fi 20 de camere şi trei săli de conferinţă, pe lângă cele 96 de camere existente“

Autor: Alina-Elena Vasiliu 24.08.2020

♦ În condiţiile în care pandemia a pus la pământ industria HoReCa, la hotelul Erbas gradul de ocupare este în prezent de 15%, iar speranţele sunt că procentul va creşte până la 25% în toamnă.

Cristian Erbaşu, proprietarul companiei Construcţii Erbaşu, a început, în urmă cu câteva luni extinderea hotelului ibis Styles Bucharest Erbas, pe care îl deţine, cu un al treilea corp de clădire. Construcţia va fi gata în primăvara anului 2021.

„Vor fi 20 de camere şi trei săli de conferinţă, pe lângă cele 96 de ca­mere existente deja. Investiţia este de 1 mil. euro“, spune Cristian Erbaşu.

În condiţiile în care pandemia a pus la pământ industria HoReCa, la hotelul Erbas gradul de ocupare este în prezent de 15%, iar speranţele sunt că procentul va creşte până la 25% în toamnă. Ho­telul, amplasat în zona Aviaţiei, în ini­­ma zonei de birouri a Capitalei, a fost închis în perioada stării de urgenţă, din martie până în mai.