Caniculă în Capitală: Temperaturile vor ajunge până la 35 de grade

Autor: Otilia Serescu 24.08.2020

Vremea va fi călduroasă în Capitală, de luni dimineaţa până marţi seara, iar disconfortul termic va fi ridicat în cursul după-amiezelor, anunţă meteorologii. Termometrele vor indica până la 35 de grade Celsius.

Conform Administraţiei Naţionale de Meterologie (ANM), în cursul după-amiezelor indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

„Vor fi temperaturi maxime de 33...35 de grade şi minime în jur de 20 de grade. Cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru fenomene asociate instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată în seara zilei de marţi”, conform sursei citate.