Dealerul Dacia-Renault din Piatra Neamţ, deţinut de Dan Ostahie, şi-a majorat afacerile cu peste 20% la 26,5 mil. lei. „Creşterea a fost susţinută de relaţia cu Altex, mai exact de anvelopele pe care reţeaua de magazine le are acum în ofertă şi le vinde.“

Autor: Cristina Roşca 26.08.2020

Reţeaua de magazine Altex şi-a extins portofoliu pentru a include şi anvelope şi alte produse auto. Astfel, în toată reţeaua există un raft dedicat acestor articole, spune antreprenorul Dan Ostahie, proprietarul businessului.

„Avem în toată reţeaua Altex un raft de produse auto, cum ar fi anvelopele. Am vrut să avem o zonă dedicată în exteriorul magazinelor Altex, însă din lipsă de spaţiu – pentru că nu avem multe unităţi independente, de sine stătătoare – am alocat un raft“, spune omul de afaceri.

Altex este liderul pieţei de electro-IT din România şi are aproape 130 de magazine fizice la nivel naţional sub mărcile Altex şi Media Galaxy şi două magazine online, câte unul pentru fiecare  brand în parte.