AGROPOWER. O generaţie tânără preia frâiele afacerilor agricole puse pe picioare de părinţi după Revoluţie şi are planuri să crească de câteva ori veniturile sau să se extindă peste hotare

Autor: Florentina Niţu 29.08.2020

„Schimbarea de generaţii înseamnă schimbare de atitudine, pentru că noi, cei tineri, ne dorim produse specializate, mai performante, iar comunicarea este mai eficientă“.

Experienţa într-un domeniu total diferit de agricultură i-a ajutat să aducă un suflu proaspăt afacerii şi să o ducă la alt nivel, susţin tinerii ce azi au în mâini businessul părinţilor şi au planuri să crească de câteva ori cifra de afaceri a companiei ori să se extindă în afara graniţelor, unii dintre ei făcând primii paşi în direcţia propusă.

Gheorghe Moraru s-a pregătit să devină arhitect şi chiar a intrat în breaslă pentru câţiva ani, lucrând în Cluj-Napoca la una dintre cele mai mari firme din domeniu, însă în urmă cu un deceniu a schimbat macazul şi s-a întors acasă să ducă mai departe businessul agricol pus pe picioare de tatăl său în 1995.