Producătorul de electrocasnice Electroargeş Curtea de Argeş încheie T2/2020 cu pierderi de 12 mil. lei faţă de un profit net de 1,8 mil. lei în T2/2019. Cifra de afaceri a companiei din Argeş, în creştere cu 29% la T2/2020 la 55,4 mil. lei

Autor: Liviu Popescu 27.08.2020

♦ La nivel semestrial cifra de afaceri s-a majorat cu 24,5%, dar compania a trecut pe pierderi de 9,5 mil. lei faţă de un profit net de 4,4 mil. lei ♦ Pierderea, determinată în special de pierderea financiară rezultată din reevaluarea portofoliului de acţiuni.

Producătorul de electrocasnice Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS) a înregistrat pierderi de aproape 12 mil. lei în T2/2020, adică în lunile aprilie, mai şi iunie, faţă de un profit net de 1,1 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2019, arată calculele realizate de ZF pe baza raportărilor de la bursă. Cifra de afaceri a companiei a urcat cu 29% la T2/2020 la 55,4 mil. lei.

Pe de altă parte, la nivel semestrial, compania a înregistrat pierderi de 9,5 mil. lei în prima jumătate a anului, faţă de un profit net de 3,65 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2019 în timp ce afacerile s-au majorat cu aproape 25% la 118,6 mil. lei. Electroargeş are circa 60 mil. lei capitalizare.