Românii cheltuie circa 500 mil. euro pe haine şi pantofi sport. Decathlon încasează aproape un sfert din bani. Primii cinci jucători de pe piaţa de modă sport au împreună 40% din vânzări, dar cei de pe podium sunt dominanţi

Autor: Cristina Roşca 30.08.2020

Românii au cheltuit anul trecut aproa­pe 500 de milioane de euro pe haine şi pantofi sport, cu 12% mai mult decât în 2018, conform calculelor fă­cu­te de ZF pe baza informaţiilor com­mu­ni­c­ate de compania de cercetare de piaţă Euro­mo­nitor. 

Vânzările includ produse pen­tru sport de performanţă, pentru activităţi out­door sau chiar haine şi pantofi cu design sport, dar care pot fi purtaţi în activităţile de zi cu zi.

Piaţa se află pe un trend ascendent de mai mulţi ani, avansul fiind susţinut de doi factori – creşterea puterii de cumpărare şi orientarea consumatorilor către sport şi o viaţă sănătoasă, după modelul din Occident.