Radu Savopol, cofondatorul cafenelelor 5 to Go, pariază pe un nou business: Văd potenţial pentru 15 unităţi Cereal Crunch în România, faţă de trei în prezent. Anul acesta mai deschidem trei

Autor: Cristina Roşca 27.08.2020

♦ Dezvoltarea viitoare se va face în franciză. „Cereal Crunch e un model potrivit pentru franciză, pentru un business de familie, iar regional şi nu numai îl văd să se extindă mult în următorii ani“.

Sub brandul Cereal Crunch sunt deschise în prezent în România trei localuri sub forma unor cereal-baruri care vând mic dejun pe parcursul întregii zile. Dezvoltarea va veni prin francizarea conceptului.

Cereal Crunch a fost adus pe piaţa locală în 2018 de o serie de antreprenori, iar conceptul a fost preluat apoi de Radu Savopol şi alţi doi parteneri. Savopol şi Lucian Bădilă sunt cunoscuţi în special pentru că au dezvoltat reţeaua de cafenele 5 to go, pariind în special pe franciză, ajungând la peste 150 de unităţi în principalele oraşe din ţară. Al treilea partener este Andrei Alecu, proprietar al cafenelei Utopia Coffee Bar şi fiul lui Marian Alecu, cel care a condus operaţiunile locale ale McDonald’s acum mai mulţi ani.