Active Holiday, un mic operator din turism care organizează vacanţe pentru străini: Anul acesta am oprit tot. Din primăvară am renunţat la tot şi ne-am aşteptat ca 2020 să fie an de pauză

Autor: Miruna Diaconu 27.08.2020

♦ Agenţia de turism Active Holiday a adus anul trecut în România aproximativ 3.000 de turişti străini din Germania, Marea Britanie, SUA şi Israel.

Agenţia de turism Active Holiday, care se ocupă în principal de aducerea turiştilor străini în România, a fost foarte afectată de pandemie, care a redus considerabil nu­mărul turiştilor străini care au optat pentru o vacanţă în România. 

Turiştii străini care veneau prin intermediul agenţiei de turism Active Holiday şi-au amânat vacanţa pentru anul viitor.

„Turiştii străini sunt zero, ar fi trebuit să avem câţiva în septembrie, dar unii au anulat, iar ceilalţi încă se mai gândesc dacă să vină având în vedere că ar putea intra în carantină. Majoritatea turiştilor şi-au amânat un an vacanţa. Sperăm ca situaţia să se schimbe şi să revină la ceva mai normal“, spune Răzvan Prunea, directorul agenţiei de turism Active Holiday.