Numărul căsătoriilor s-a înjumătăţit în S1 2020. „Este un fenomen social unde contează şi banii, dar şi spectacolul, iar acest spectacol lipseşte în pandemie“

Autor: Ramona Cornea 30.08.2020

Afaceri mici şi mari cad în lanţ odată cu reducerea la jumătate a numărului de căsătorii: saloanele de coafură, creatorii de rochii de seară şi rochii de mireasă, florăriile, organizatorii de evenimente, atelierele foto, terasele şi restaurantele.

Numărul căsătoriilor înregistrate la oficiile de stare civilă s-a înjumătăţit în primele şase luni ale anului 2020, când au fost consemnate doar 25.500 de astfel de evenimente faţă de aproape 50.000 în primul semestru din 2019, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Indiscutabil, există şi o perspectivă economică, tinerii vor în primul rând să îşi acopere cheltuielile. Lumea vrea ca evenimentul să fie cât mai spectaculos, să fie unul cât mai special şi implică şi nişte costuri spectaculoase.(...) Este un fenomen social unde contează şi banii, dar şi spectacolul pe care îl faci în comunitate. De altfel, banii vin şi în raport cu spectacolul, iar acest spectacol lipseşte în momentul în care suntem în pandemie”, explică sociologul Alfred Bulai pentru ZF.

Cu toate că autorităţile nu au interzis căsătoriile la primărie, au fost restricţii cu privire la numărul persoanelor care puteau participa la un astfel de eveniment, iar restaurantele şi terasele au fost închise în timpul stării de urgenţă. Pentru restaurante măsura închiderii este în vigoare şi în prezent, sectorul fiind unul dintre cele mai afectate din economie. O parte importantă din businessul restaurantelor venea şi din organizarea de evenimente private, iar acest lucru nu este posibil în prezent.