Cade sau nu guvernul Orban? Moţiunea de cenzură va fi votată luni. Ar fi al treilea guvern demis în mai puţin de un an

Autor: Iulian Anghel 28.08.2020

Conducerile reunite ale celor două camere ale Parlamentului au decis joi ca moţiunea de cenzură „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată”, semnată de 205 senatori şi deputaţi, să fie dezbătută şi votată luni de la ora 14.00.

Dacă guvernul cade – PNL are probleme pentru că nu deţine majoritate parlamentară - am avea de-a face cu un al treilea guvern demis de Parlament în mai puţin de un an. La 10 octombrie 2019, guvernul premierului Viorica Dăncilă a căzut în urma unei moţiuni. La nici patru luni distanţă, la 5 februarie 2020, guvernul lui Ludovic Orban a fost la rândul lui demis, dar reinstalat apoi, ca într-o operă bufă, la începutul pandemiei, cu votul majoritar al partidului (PSD), care acum vrea din nou să-l demită pe acelaşi premier.

„Moţiunea de cenzură se va vota luni – 31 august! Guvernul Orban trebuie să plece!!!”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu, şeful PSD, căruia nici lui nu-i sunt prezise zile lungi în fruntea partidului.

Moţiunea de cenzură „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată” a fost depusă săptămâna trecută.

„Am depus moţiunea de cenzură împotriva celui mai dezastruos guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani. În loc să vină cu soluţii pe care toţi românii le aşteptau, guvernul Orban a devenit factorul agravant al pandemiei. Rezultatul îl vedem cu toţii – au scăpat total de sub control pandemia, au distrus economia şi au prăbuşit nivelul de trai al românilor”, declara atunci Marcel Ciolacu.

PNL a depus la Curtea Constituţională o sesizarea referitoare la conflictul juridic de natură constituţională determinat de moţiunea de cenzură. PNL susţine că o moţiune nu poate fi depusă într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, cum s-a întâmplat acum, ci doar în cele două sesiuni ordonare anuale ale Legislativului.