OMS: Pandemia încetineşte la nivel mondial, cu excepţia a două regiuni

Autor: Mediafax 29.08.2020

Pandemia COVID-19 este în continuă expansiune, dar creşterea cazurilor şi a deceselor a încetinit la nivel global.

Excepţia fac sud-estul Asiei şi estul Mediteranei, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Peste 23,65 de milioane de persoane au fost raportate ca fiind infectate la nivel global, iar 811.895 au murit, potrivit unui raport al Reuters.

În ultima sa actualizare epidemiologică, publicată luni seară, OMS a precizat că continentele Americane rămân cele mai afectate, reprezentând jumătate din cazurile recent raportate şi 62% din cele 39.240 de decese la nivel mondial din ultima săptămână, relatează Reuters.

„Peste 1,7 milioane de cazuri noi de COVID-19 şi 39.000 de decese noi au fost înregistate de OMS în ultima săptămâna, o scădere de 4% a numărului de cazuri şi (o scădere de 12%) a numărului de decese comparativ cu săptămâna precedentă", se arată comunicatul OMS.

Asia de Sud-Est, a doua cea mai afectată regiune, a raportat o creştere de 28% a cazurilor noi şi de 15% a decese. India continuă să raporteze majoritatea cazurilor, dar virusul se răspândeşte rapid şi în Nepal

În regiunea mediteraneană a OMS, numărul cazurilor raportate a crescut cu 4%, dar numărul de decese raportate a scăzut constant în ultimele şase săptămâni, a spus OMS. Libanul, Tunisia şi Iordania au raportat cea mai mare creştere a cazurilor faţă de săptămâna precedentă.

Numărul de cazuri şi decese raportate în Africa a scăzut cu 8%, respectiv 11%. „În principal datorită scăderii cazurilor în Algeria, Kenya, Ghana, Senegal şi Africa de Sud”, se precizează în raportul Organizaţiei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro