Tesla doboară noi recorduri: Compania lui Elon Musk continuă să se distanţeze de producătorii tradiţionali de maşini

Autor: Eduard Ivanovici 28.08.2020

Acţiunile Tesla au ajuns joi la 2.240 de dolari, cel mai mare preţ de la listarea companiei la bursă în 2010. În prima jumătate a anului, acţiunile companiei au crescut cu peste 420%, conform The New York Post.

În timp ce alţi producători auto sunt forţaţi să investească miliarde de dolari pentru a face tranziţia de la motoare cu combustie către motoare electrice, investitorii sunt convinşi că Tesla se îndreaptă către cei mai buni ani din istoria companiei.

Tesla a devenit cel mai valoros constructor de autovehicule din lume, depăşind capitalizarea fostului lider – Toyota – la începutul lunii iulie. Luând în calcul primii 12 producători auto la nivel global, Tesla reprezintă 41% din totalul valorii de piaţă.

Compania lui Elon Musk a vândut doar 367.200 de vehicule în 2019. Prin comparaţie, Toyota şi producătorul german Volkswagen au vândut 10,46 de milioane şi, respectiv, 11 milioane de automobile. Tesla a declarat că va livra 500.000 de maşini până la finalul lui 2020, 5% din vânzările anuale ale Toyota şi Volkswagen.

Ieri, averea lui Elon Musk a trecut în mod oficial de pragul de 100 de miliarde de dolari, înregistrând o creştere de 73 de miliarde în 2020. Potrivit Bloomberg, cei mai bogaţi 500 de oameni ai planetei au raportat o creştere totală de 809 miliarde de dolari în primele şase luni ale anului.