Incident aviatic pe aeroportul Băneasa: Un avion cu 84 de persoane la bord a aterizat de urgenţă

Ziarul Financiar 28.08.2020

Un avion care făcea o cursă specială a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Băneasa. În avion erau 84 de pasageri care au fost evacuaţi în siguranţă.

Un avion cu 84 de pasageri care opera o cursă specială a aterizat de urgenţă pe singura pistă a Aeroportului Băneasa.

La acest moment pista este blocată.

Pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă, fără a fi nevoie de intervenţia personalului medical.

„Un avion care făcea o cursă cu regim special, la aterizare a avut probleme cu trenul principal, aşa că a blocat pista. Au fost 84 de pasageri evacuaţi în siguranţă. Echipajele de pompieri şi ambulanţa au fost prezente, nu a fost nevoie de intervenţie. Acum investighează cei de la AIAS (Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile)”, a declarat Valentin Iordache, purtător de cuvânt CNAB (Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti).