OMV Petrom a finalizat achiziţia OMV Offshore Bulgaria şi intră în licenţa de explorare a perimetrului offshore Han-Asparuh: participaţie în perimetru de 42,9%

Autor: Tibi Oprea 31.08.2020

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Sud-Estul Europei şi cea mai valoroasă companie de la Bursa românească, a finalizat tranzacţia pentru achiziţia participaţiei de 100% în OMV Offshore Bulgaria GmbH de la OMV Exploration & Production GmbH şi intră astfel în licenţa de explorare a perimetrului Han-Asparuh din Bulgaria, potrivit unui raport la Bursă

În urma retragerii Repsol, autoritatea de reglementare din Bulgaria a aprobat alocarea participaţiei de 30% a Repsol către ceilalţi doi parteneri rămaşi. Astfel, participaţia OMV Petrom în perimetru, prin intermediul OMV Offshore Bulgaria GmbH, este acum de 42,86%, alături de Total (57,14%) în calitate de operator.

“Această achiziţie este un pas important în strategia noastră de a ne extinde operaţiunile Upstream în regiune. OMV Petrom desfăşoară activităţi în Marea Neagră de peste patru decenii ca operator şi a dobândit o experienţă valoroasă în ceea ce priveşte apele de mare adâncime în calitatea sa de non-operator în cadrul licenţei pentru Neptun Deep din România”, a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Upstream.

În 2012, guvernul bulgar a atribuit perimetrul de explorare Han-Asparuh consorţiului format din OMV (30%), Total (40%) şi Repsol (30%).

Han-Asparuh este situat în vestul Mării Negre, în Bulgaria, la sud de perimetrul Neptun Deep din România şi se întinde pe o suprafaţă de 13.819 km², cu o adâncime maximă a apei de peste 2.000 m.

Activităţile de explorare au început în 2012 şi au inclus studii geologice şi geofizice precum şi forajul a trei sonde de explorare. O campanie extinsă de achiziţie seismică 3D a fost finalizată în mai 2020, pe o suprafaţă de 5.614 km². În prezent, datele seismice sunt procesate şi, în funcţie de rezultate, joint venture-ul va desfăşura activităţi viitoare de explorare.

Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operaţiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep). Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2019, a reprezentat circa 17% din producţia grupului în România.

Petrom are 19,6 miliarde de lei capitalizare, iar acţiunile sale se tranzacţionează în scădere cu 19,5% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 57 milioane de lei. Austriecii de la OMV sunt cel mai mare acţionar, cu 51% din numărul de acţiuni, în timp ce statul român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri are o participaţie de 10,6%.