Alexandru Rafila: Părinţii să fie invitaţi la şcoală să vadă cum se va desfăşura activitatea

Autor: Andreea Tobias 05.09.2020

Soluţia pentru eliminarea îngrijorărilor legate de şcoală este la îndemâna autorităţilor, spune Alexandru Rafila. Acesta crede că părinţii trebuie invitaţi la şcoală să vadă cum se va desfăşura activitatea.

„Îngrijorarea este generată, în general, de necunoaştere şi de incertitudine. Dacă reuşim să compensăm aceste două elemente - desigur, nu putem să le compensăm doar printr-o declaraţie la televiziune - incertitudinea trebuie foarte clar lămurită de autorităţi, mai ales de autorităţile centrale, iar necunoaşterea trebuie rezolvată de către autorităţile locale şi de către cei care sunt responsabili cu funcţionarea şcolilor la nivel local, cadre didactice, conducerea şcolii”, a declarat la Digi24 profesorul Alexandru Rafila.

Acesta a adăugat că ar informa părinţii, i-ar invita înainte la şcoală, să vadă cum se va desfăşura activitatea, deoarece acest lucru va da cu siguranţă încredere părinţilor care vor înţelege că este esenţial pentru copii să meargă la cursuri şi să încerce să aibă o activitate şcolară normală.

Ministrul Sănătăţii, Nelul Tătaru, declara vineri că a observat îngrijorarea în privinţa deschiderii şcolilor.

„Haideţi să ne gândim că, în acest moment, vedem parcurile şi locurile de joacă destul de aglomerate. Vedem şi bunici acolo, vedem lipsa măştilor, vedem lipsa dezinfectanţilor. Să nu ne temem de o reluare a şcolii când avem un cadrul legal cu anumite norme. Mai degrabă să ne temem de ce se întâmplă nerespectând aceste norme, dincolo de şcoală”, afirma Tătaru.