Pex Ploieşti a făcut 3 milioane euro din service-uri auto, distribuţie şi farmacii

Autor: Daniel Lazar 07.09.2020

Compania Pex Ploieşti, înfiinţată în anul 1990 de către omul de afaceri Ştefan Mirea şi care are activităţi în domenii diferite, ca service-uri auto, magazine de distribuţie vopsele şi farmacii, a avut anul trecut o cifră de afaceri de circa 3 milioane de euro, iar anul acesta targetul era să crească cu 10%, dar acum speră să închidă în aceleaşi valori ca anul trecut şi să îşi continue afacerile fără sincope.

“Am intrat în afaceri în 1990 ca asociaţie lucrativă, iar în 1991 ne-am transformat în SRL. Am început cu distribuţia de produse, vopsele auto şi decorative, iar apoi, împreună cu soţia Antoaneta, absolventă a Facultăţii de Farmacie Cluj Napoca şi fiica Ioana-Maria, absolventă a Facultăţii de Farmacie IMF Bucureşti, devenite asociate ale PEX începând din 1992, am deschis o farmacie sub brandul Amon Pex, odată cu dispariţia fostelor oficii farmaceutice. Acum avem trei astfel de unităţi în Ploieşti care sunt administrate de cele două profesioniste. Am continuat să ne diversificăm şi am deschis apoi două service-urile auto, pentru că acest sector era atunci pe un trend pozitiv”, a spus Ştefan Mirea, absolvent al Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, doctor inginer în specializarea Forajul Sondelor.

Compania Pex (a cărei denumire înseamnă Performanţă şi EXperienţă) are două service-uri auto în Ploieşti, unul multimarcă şi un service reprezentanţă Volkswagen, Seat şi Skoda, cu vânzări Das Welt Auto – dealer Porsche România. “Anul acesta avem ca target să vindem 100 de maşini rulate, toate având istoric şi garanţie premium pentru un an de zile”, a spus antreprenorul ploieştean.

Compania PEX este şi distribuitor zonal pentru vopsele AutoLUX produse de PPG, vopsele decorative ale producătorilor Megachim şi Sarcom. Din 2018 este importator pentru gama Atomium, produse tribotehnice, aditivi pentru motor, cutii de viteză manuale şi automate, casete de direcţie, sisteme hidraulice, produse în Cehia. Acestea nu acţionează asupra uleiului, ci asupra suprafeţelor metalice, având ca beneficiu reducerea consumului de combustibil şi dublarea vieţii motorului. Preţul unui tub de Atomium, al cărui element principal este un mineral natural, variază între 98 lei şi 142 lei (cu TVA), funcţie de destinaţia produsului. Noutatea este tratarea elementelor mecanice aflate în mişcare şi penetrarea suprafeţei uzate, pe o adâncime de 3-4 microni, conducând la reconstrucţia cu o nouă suprafaţă metalică permanentă, care reduce frecările.

În anul 2007, Pex a investit circa 200.000 de euro într-un sistem de energie geotermală, pe o suprafaţă de 2.000 metri pătraţi, cu pompe de caldură, iar acum are în plan montarea de panouri solare pe clădirile celor două service-uri, care i-ar asigura independenţa energetică.

Service-urile PEX Auto lucrează cu majoritatea companiilor de asigurări pe baza contractelor încheiate şi are colaborare cu firme de leasing şi închirieri auto ca Arval, ALD, Autonom şi Lease Plan.

În domeniul farmaceuitc, cele 3 farmacii Pex au contract cu  Casa de Asigurări de Sănătate Prahova şi OPSNAJ şi sunt printre puţinele farmacii profesionale din piaţă care au laboratoare ce fac posibilă prepararea produselor după reţete ale medicului, personalizate pe diagnosticul pacientului. Farmacista Ioana-Maria, fiica antreprenorului, este pasionată de homeopatie şi aromoterapie, având studii şi multe cursuri de specialitate în domeniu.

„În perioada Situaţiei de Urgenţă am făcut analiza activităţii firmei odată la două săptămâni, luând deciziile în timp real. Dacă în martie am lucrat la capacitate maximă, în aprilie am trimis în şomaj tehnic 50% dintre angajaţi şi am beneficiat de ajutorul de şomaj. Revenirea s-a făcut în trepte, începând cu luna mai. Avem avantajul că ne bazăm pe aceeaşi echipă de mai bine de 15-20 ani”, a mai spus Ştefan Mirea.