Banca Transilvania, la maximul ultimelor şase luni la bursa de la Bucureşti: 2,36 lei pe acţiune, adică o valoare de piaţă de 12,3 mld. lei

Autor: Liviu Popescu 07.09.2020

Banca Transilvania (TLV), cea mai tranzacţionată acţiune de la bursa românească, a închis luni seară la un preţ de 2,36 lei pe acţiune, ceea ce înseamnă o capitalizare de 12,3 miliarde de lei, arată datele publicate în urmă cu puţin timp pe platforma BVB.

Astfel banca de la Cluj a ajuns la cel mai ridicat preţ din 6 martie 2020 încoace, după ce în luna august s-a apreciat cu 14,3%, aceasta fiind cea mai bună lună din acest an pentru instituţia de credit. În şedinţa de luni, TLV s-a apreciat cu 2,6% la bursa de la Bucureşti. Spre comparaţie indicele principal BET a urcat cu 0,8%, iar acţiunile BRD s-au apreciat cu 1,65%.

Pe 5 octombrie 2020 banca de la Cluj va avea data de înregistrare pentru acţionarii care vor să fie remuneraţi cu un dividend 0,115 lei pe acţiune din profitul pe 2019, echivalentul unui randament de circa 5% la preţurile curente de tranzacţionare.

Ulterior, pe 18 octombrie 2020, banca de la Cluj va avea şi data de înregistrare pentru acţiunile gratuite, respectiv va acorda investitorilor o acţiune gratuită la fiecare 10 acţiuni deţinute, prin majorare de capital.

Cel mai probabil la raliul din luna august a băncii de la Cluj a stat şi faptul că în septembrie, odată cu promovarea efectivă a bursei româneşti, acţiunile TLV urmează să fie incluse în indicele FTSE  Global Equity Index Series (GEIS), ca urmare a reclasificării României la statul de piaţă emergentă. Iar această includere, spun analişti, va aduce o categorie nouă de investitori, vizibilitate dar şi lichiditate.