Vicepreşedintele din Afganistan s-a transformat în ţinta unei tentative de asasinare. Patru persoane au murit în urma unui atac cu bombă

Ziarul Financiar 09.09.2020

O bombă amplasată pe marginea unui drum din Kabul l-a vizat pe vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh miercuri dimineaţă. Oficialul a scăpat nevătămat după atacul care a ucis patru persoane şi a rănit cel puţin 16, inclusiv unele dintre gărzile sale de corp, potrivit purtătorului său de cuvânt.

„Astăzi, din nou inamicul Afganistanului a încercat să-i facă rău lui Saleh, dar nu au reuşit, iar Saleh a scăpat din atac fără să fie rănit”, a scris Razwan Murad, purtătorul de cuvânt al biroului lui Saleh, pe Facebook.

El a declarat pentru Reuters că bomba a vizitat convoiul lui Saleh, iar unele dintre gărzile sale de corp au fost rănite.

Saleh, un fost şef al serviciului de informaţii, a supravieţuit mai multor încercări de asasinat, inclusiv una în biroul său, anul trecut, care a ucis 20 de persoane.

Explozia de miercuri a ucis cel puţin patru persoane şi a rănit 16, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Oficialii şi diplomaţii au avertizat că violenţa în creştere afectează încrederea necesară pentru succesul discuţiilor menite să pună capăt confilictului.